Totul este pregătit pentru o călătorie în jurul Planetei Jazz

Între 26 și 30 octombrie, la 170 de kilometri de Timișoara se va desfășura unul din cele mai vechi și importante festivaluri de jazz din zonă. Anul acesta organizatorii au ales sloganul Planet Jazz și și-au propus să acopere vastitatea și intensitatea expresiei muzicale a genului în cinci zile în care se va desfășura un număr de 21 de concerte ale unor artiști din 17 țări. Printre participanți se numără: Аlfredo Rodriguez Trio (Cuba/SUA/Brazilia), Tineke Postma Quartet (Olanda), Sunna Gunnlaugs Trio (Islanda), Avishai Cohen Trio (Israel), Antonio Serrano Quintet Flame&Co (Spania), Jack DeJohnette Trio featuring Ravi Coltrane and Matt Garrison (SUA), Jack DeJohnette Trio featuring Ravi Coltrane and Matt Garrison (SUA), Tord Gustavsen Quartet (Norvegia), All Included (Suedia/Norvegia),  Gianluca Petrella Cosmic Renaissance (Italia), Rob Mazurek & Sao Paulo Underground (SUA/Brazilia), Horse Orchestra (Danemarca/Suedia/Norvegia/Islanda), Orchestra Jazz de Matosinhos and João Paulo Esteves Da Silva: „Bela Senão Sem” (Portugalia).

Fеstivalul va fi deschis miercuri, 26 octombrie, cu concertul unui proiect muzical destinat special pentru această ocazie, cvartet din care vor face parte pianistul sârb Vladimir Maričić și muzicianul american Brian Lynch. Organizatorii au invitat un număr mare de ziariști, inclusiv din SUA, printre care vor fi și reprezentanți ai presei din România. Mai multe detalii privind programul și artiștii puteți găsi pe siteul: www.bjf.rs

Mimo OBRADOV