Ca în fiecare an, Primăria municipiului Timişoara organizează un program special pentru a marca data de 3 august, ziua oraşului. Manifestările vor debuta miercuri, 3 august 2016, de la ora 9, în Piaţa Petru Maior, cu o depunere de coroane la bustul colonelului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor române care au intrat în Timişoara, la 3 august 1919.

De la ora 10, în Piaţa Unirii, va avea loc o ceremonie publică prin care se vor marca 97 de ani de la unirea Banatului cu România şi, totodată, de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara. La ora 13 va avea loc întrunirea în şedinţă festivă a Consiliului Local al municipiului Timişoara, în Sala de Consiliu a Primăriei. De la ora 20, în Piaţa Victoriei, vor avea loc concerte cu: Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Guess Who şi Alexandra Stan.

Joi, 4 august 2016, tot în Piaţa Victoriei, începând cu ora 19, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara.Pe tot parcursul zilei de vineri, 5 august 2016, sunt programate manifestări sportive dedicate zilei oraşului nostru, iar de la ora 20, în Parcul Rozelor, va avea loc un spectacol folcloric.

Ziua Timişoarei, 3 August, a devenit ziua oraşului nostru prin Hotărârea de Consiliu Local  nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre se marchează ca zi a oraşului momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti.

Programul complet al manifestărilor

Miercuri, 3 august

Piaţa Petru Maior
Ora 9 – Depunere de coroane  la bustul colonelului Virgil Economu
Piaţa Unirii
Ora 10 – Ceremonie publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara, care va marca momentul intrării trupelor române în Timişoara în data de 3 august 1919
Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara
Ora 13 – Şedinţă festivă – Decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara
Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – Sala Lira
Ora 18 – Vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Timişoarei – Asociația Artiștilor Plastici „Romul Ladea”
Piaţa Victoriei
Ora 20 – concerte cu Nicoleta Nucă, Liviu Teodorescu, Guess Who, Alexandra Stan
Ora 23 – Foc de artificii

Joi, 4 august

Piaţa Victoriei
Ora 19 – Concert Blues pentru Timişoara

Vineri, 5 august

Baza Sportivă Colterm
Orele 9-17 – „Cupa oraşelor înfrăţite”, turneu de minifotbal cu echipe de amatori; participă echipe reprezentând municipiul Timişoara şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere. Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.
Piaţa Sf. Gheorghe
Orele 10-22 – Cupa oraşului Timişoara, turneu internaţional de streetball 3x3, recunoscut de FIBA. Sistemul de participare este open, pe categorii de vârstă, la masculin şi feminin, după cum urmează: 11-14 ani; 15-18 ani; seniori 18-35 ani; master, peste 35 ani. Turneul se desfăşoară pe două terenuri profesionale, amplasate în Piaţa Sf. Gheorghe. Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Baschet Timiş, Sport Club Municipal Timişoara. Se vor acorda: tricouri şi dipolme, premii în bani, medalii şi cupe.Teatrul de Vară din Parcul Rozelor
Ora 20 – Spectacol folcloric cu Ansamblul Timişul

Primăria Municipiului Timișoara
Ora 22 – Crosul nocturn Timişoara – „Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”. Crosul nocturn a ajuns la cea de-a cincea ediţie şi este organizat în sistem de participare open. Limita de vârstă a concurenţilor este de minim 18 ani. Cu excepţie, pot participa şi concurenţi cu vârsta de 16 ani, care trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor. Formularele de înscriere se pot descărca de pe site-ul  www.crosnocturn.ro.Crosul nocturn se va desfăşura pe un traseu de circa patru kilometri şi va avea startul începând cu ora 22, de pe Bv. C. D. Loga nr. 1 (în faţa Primăriei Municipiului Timişoara), unde va avea loc şi sosirea. Traseul este următorul: str. 20 Decembrie 1989 – Bv. Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, continuare pe Bv. Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, Bv. Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – Bv.Vasile Pârvan, Podul Mihai Viteazul, str. 20 Decembrie 1989, finish Primărie Bv. C. D.  Loga nr. 1. Se vor acorda: tricouri şi diplome pentru toţi participanţii, cupe şi vouchere pentru echipamente sportive.Crosul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Atletic Club Maraton şi cu Sport Club Municipal Timişoara.
Blues pentru Timișoara
Mike & Blue Spirit
Mike Godoroja înfiinţează în anul 1997 Mike & Blue Spirit şi este considerat de către public unul dintre cei mai importanţi „piloni” ai blues-ului autohton. Este un artist cu 25 de ani de experienţă în show-business, cunoscut atât pe partea concertistică, cât şi ca realizator de emisiuni radio şi TV. În prezent, Mike Godoroja a pornit un nou proiect, cu o nouă formulă a trupei, pentru că îi place să se reinventeze, iar acest lucru se observă în repertoriul şi în dinamica pieselor sale. Noua trupă este formată din: Mike Godoroja - voce, Florentin Milcof – keyboarder, Tibi Duţu – bas, Pasha Sokurenko – tobe, Alin Păun – chitară.
Vasko the Patch & Poduene Blues Band
Vasko Georgiev s-a născut la Sofia în iunie 1959 şi  cântă la muzicuţă, tobe şi chitară. Este autor şi interpret de blues. El a fondat primul Blues Band bulgăresc profesionist în ‘89, Poduene Blues Band, numindu-l după cartierul rău famat de săraci din Sofia, unde a crescut. Formaţia a început să cânte blues în întreaga ţară, interpretând melodii proprii, povestind despre o viaţă grea, dar şi amuzantă precum şi despre libertate. Primul concert al trupei a avul loc în martie 1989, la Penitenciarul din Sofia. Vasko the Patch & Poduene Blues Band a lansat 17 albume în Bulgaria şi unul în Germania. Componenţa trupei: Vasil Georgiev, alias Vasko Krupkata (The Patch) – voce, muzicuţă, chitară, tobe, Krasi Tabacov – chitară, Smilen Slavshtenski – bas, Emil Tasev- Teleskopa – baterie.
Bega Blues Band şi Marcian Petrescu
Bega Blues Band este grupul cel mai longeviv de blues-jazz din România, cu o activitate de peste 30 de ani. Întemeiat de Bela Kamocsa și de Johnny Bota,  grupul a lansat în 1993 primul CD de blues-jazz din România, „Blues de Timişoara”. Bega Blues Band a obținut, în 2004, premiul pentru cel mai bun grup de blues-jazz din România și Diploma de Excelență a Municipiului Timişoara „pentru întreaga activitate muzicală și pentru promovarea imaginii Timișoarei în țară și în lume”. Grupul este format din Maria Chioran - voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat şi percuţie,  Toni Kühn – claviaturi, Mircea Bunea – chitară, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe. Invitat special: Marcian Petrescu, care este cotat drept cel mai bun interpret de blues la muzicuţă din România. De curând, Bega Blues Band a lansat un nou CD, Brassica Soup, care conţine şapte compoziţii ale lui Johnny Bota şi Lucian Nagy şi o piesă a lui Mongo Santamaria.
Suba Attila & The SoulFool Band

La sfârşitul anului 2013, la Budapesta, bluesmanul Suba Attila a format trupa SoulFool. Cercetând în jazzul începuturilor, în bluesurile clasice şi chiar în leagănul bluesului, New Orleans, el a redescoperit farmecul acestora pe care îl împărtăşeşte cu publicul larg. Acest band tânăr abordează piese legendare, cum ar fi cele din repertoriul lui Louis Armstrong, Lou Rawls, Ray Charles, Jimmy Witherspoon şi Louis Jordan. Suba Attila va fi însoţit pe scenă de: Vidákovich Izsák – saxofon, Hebenstreit Máté – clape, Dominik Hermán – percuţie şi Peter Matus – bas.