- Ce a mai făcut în ultima vreme Ilie Stepan?

- Am revenit, ca de obicei, în fiecare sezon, la o mare iubire de-a mea, care este muzica de teatru. Am scris muzica originală la două spectacole, la „Vrăjitorul din Oz”, care a avut premiera în luna mai, la Teatrul de Copii și Tineret „Merlin”, și apoi pentru premiera cu piesa „Căpcăunii sacri”, de Pascal Bruckner, de la Teatrul Național Timișoara, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie.

De asemenea, am înființat un super grup, cu muzicieni din mai multe grupuri – Burning Table, Bio – care se numește Stepan Project Blues Foundation. Este o trupă de blues-rock pe care am înființat-o pentru a cânta la prima ediție a Festivalului de blues care se desfășoșară în 29 și 30 iulie la Gărâna, o manifestare care dorește să câștige în notorietate și să ajungă la fel de importantă ca și Festivalul de jazz de la Gărâna.

- De ce blues?

- Bluesul este o muzică de stare. Marele chitarist Jimmi Hendrix spunea că nu există chitarist de rock care să nu cânte și să nu „vorbească” la chitară blues. Bluesul este un limbaj care stă la baza oricărui demers în ceea ce privește muzica rock și nu numai, dacă ne gândim la Gershwin și alți mari compozitori care s-au inspirat din bluesul american, din bluesul negru.

- Alte proiecte?

- Tot în această perioadă, de câteva zile, am reușit, ceea ce este o mare bucurie pentru mine și pentru cei care am lucrat la acest proiect, să facem demersurile necesare și să obținem un răspuns pozitiv, mai simplu spus, putem și vom edita un DVD al concertului Pro Musica susținut în luna mai a anului trecut la Penitenciarul din Timișoara. Este un concert care, după cum mi-a mărturisit și directorul de atunci al acestei instituții, domnul Ioan Băla, a fost primul concert din Europa de Est susținut într-o închisoare de genul acesta, unul cu tot apanajul unui concert adevărat, cu o scenă la care s-a muncit două zile, similară cu ce se instalează acum în Piața Operei, cu led-uri, cu lasere, cu lumini...

Concertul era, de fapt, un proiect cultural, care, în urmă cu mai bine de un an, a fost depus la Primărie de Fundația Pro Philarmonia, care s-a ocupat de organizarea acestuia. Proiectul a trecut, alături de alte proiecte culturale, de comisia muzicală pe care au înființat-o în Primărie, urma să fie discutat în plenul Consiliului Local, însă a fost ținut la fișet și scos „la mezat” la o săptămână sau două după ce a avut loc concertul... Astfel, devenind caduc, proiectul nu a mai primit finanțare...

- Lucrat ca la carte?

- Nu erau obligați să dea bani pentru acest proiect, însă maniera în care s-a procedat nu e corectă. Dacă, în ședință, consilierii locali spuneau că nu pot sponsoriza primul concert din Europa de Est într-un penitenciar, ar fi fost o atitudine tranșantă. Ei, însă, au scos dosarul după ce concertul a avut loc.

Vreau să menționez că am vrut să ofer pe gratis acest proiect pentru a fi inclus în dosarul pentru campania Timișoara – Capitală Culturală Europeană, deoarece cultură nu se face numai în spații scrobite și cu oameni în frac, cultură se face și acolo și e bine că se face, dar se face și în spații neconvenționale. Cultura și muzica, componentă a culturii, trebuie să pătrundă peste tot, inclusiv în pușcării. Nu au fost interesați nici de această variantă.

Într-o emisiune de la TVR Timișoara, la care participam împreună cu Nicu Covaci, l-am întrebat pe domnul viceprimar Dan Diaconu dacă măcar pentru editarea DVD-ului (s-a făcut atunci și un film, s-a lucrat aproape gratis timp de zeci și sute de ore) există posibilitatea de a primi sprijin. Mi-a zis să-l caut. L-am căutat și la telefon, i-am scris și mesaj, n-am primit nici un răspuns.

Dacă dumnealor se poartă așa cu mine, care sunt Cetățean de Onoare și care, chiar excluzând acest titlu, fac de 43 de ani muzică cu Pro Musica, am cântat în balconul Operei în 20 decembrie 1989, riscându-mi viața, atunci cum se poartă cu generația tânără de muzicieni? Vă spun eu. Nu le pasă!

Profit de prilej pentru a vă spune că mă aliez sută la sută cu prietenul meu, marele Popa’s, care a pățit același lucru cu acest viceprimar. Nu așa se tratează artiștii pe care îi are orașul.

Mă deranjează că, atât cât am putut, prin muzica rock, am făcut cinste orașului, iar acum am ajuns să se poarte așa cu noi.

Am reușit, însă, să obținem finanțare din alte surse și în octombrie vom edita acest DVD, care este un lucru extraordinar.

- Cum va fi la Gărâna?

- Și prestația noastră de la Gărâna va fi imprimată pe un DVD. Ne punem mari speranțe în acest festival, pentru a cataliza iubitorii de muzică blues și rock să vină anual la Gărâna. Muzica rock a creat, dintotdeauna, idoli adevărați, idoli care au indus în rândul tinerilor și nu numai al lor ideea de iubire, de luptă împotriva războiului, împotriva totalitarismului politic. Generațiile actuale, care conduc lumea, nu au nevoie de lideri cum au fost Jim Morisson sau Jimmy Hendrix, lucru care se simte și la noi. Au nevoie de disciplină, de uniformitate, să trăim și să tropăim egal și monoton. Generația noastră este una care a realizat minunea numită Woodstock, unde 500.000 de oameni, în 1969, au dansat, au cântat, s-au simțit bine, au stat împreună trei zile și trei nopți, iar cei doi polițiști delegați acolo nu au avut ce face, nu s-a întâmplat nici un incident.

Generația noastră încă reprezintă un ghimpe, pentru că nu a creat idoli falși. Marii muzicieni ai acestei generații, Peter Gabriel, Sting, Bono, Bruce Springsteen, creează evenimente uriașe și de calitate pe plan mondial, sunt oameni care cântă și trăiesc într-o societate normală ca și business. Au dovedit de „n” ori ce poate să facă spiritul de într-ajutorare între oameni și cât de mult bine pot face.

A consemnat Petru Vasile TOMOIAGĂ