Ediția a XI-a a Festivalului PLAI XI va avea loc anul acesta în perioada în 9-11 septembrie. Organizatorii evenimentului au confirmat deja o serie de artiști care vor urca pe scenele ce vor fi amplasate la Muzeului Satului Bănățean. Astfel, în seara de 9 septembrie va urca pe scena de world music trupa Milky Chance, iar în seara de 10 septembrie, tot pe scena de world music, va concerta Marinah - membră a trupei experimentale Ojos de Brujo, alături de Chicuelo - unul dintre cei mai renumiți chitarişti de flamenco ai lumii.

„Pentru că PLAI este un festival în care au crescut de-a lungul timpului mai multe arii culturale si artistice, vă anunţăm ca şi în acest an Sabotage şi Freenetik vor aduce artişti pe scena de 

muzică electronică în serile de vineri (Sabotage) şi sâmbătă (Freenetik). De asemenea, îi avem alături, în continuare, pe 

Marele Ecran şi Pelicula Culturală, parteneri de tradiţie şi prieteni ai cinefililor, care vor pregăti proiecţiile din binecunoscuta Casă a Filmelor. Antagon Festival va aduce spectacole de teatru, şi nu numai, pe scena de teatru-dans a festivalului şi cei peste 40 de parteneri culturali vor umple aleile muzeului de workshop-uri şi ateliere creative şi interactive”, spun organizatorii festivalului.

De asemenea, cei interesați își pot procura abonamente la preţ special de pre-sale, 75 de lei pentru cele trei zile de festival. Acestea se pot achiziţiona până în in 30 iunie și sunt disponibile pe site-ul Eventim şi în reţeaua de distribuţie formată din magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi la librăriile Cărtureşti.

PLAI este cel mai mare festival de „world music” din Europa organizat 100% de voluntari.

De asemenea, este primul festival din România ajuns în finala European Festival Awards. PLAI este festival finalist în 2012, 2014 și 2015 la categoria Best Small European Festival, câstigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din România; premiu înmânat de către Hans-Gert Pottering şi Angela Merkel) și câstigător al premiului I al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi 

Cultură. (A.B.)