Festivalului francofon de improvizație teatrală universitară, FIFITUT, a ajuns la cea de-a IX-a ediție. Evenimentul se va desfășura în perioada 18 – 21 aprilie, în cadrul Colegiului Național de Artă Ion Vidu și a Universității de Vest din Timișoara (UVT). 

Timp de patru zile, participanții vor avea ocazia să descopere limba franceză într-un alt context şi să se binedispună alături de improvizatori din toată România, precum şi din Franţa.

Proiectul reuneşte  şi în acest an atât trupe de teatru ale centrelor universitare din România (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi, bineînţeles, Timişoara), cât şi trupe de teatru din Franţa. În total, festivalul aduce împreună 40 de actori, dintre care 30 din România şi 10 de peste hotare.

Trupa de teatru „Mosaïque des sens” din Toulouse va asigura de-a lungul festivalului formarea şi arbitrajul meciurilor de improvizaţie, alături de un al treilea formator francofon. 

Ajuns la cea de-a noua ediţie, festivalul începe să fie cunoscut şi în străinătate, oferind o altă perspectivă asupra dinamismului francofoniei în România.

Acest eveniment este susținut de Serviciul de Cooperare al Ambasadei Franței în România, Institutul Francez din Timișoara, Universitatea de Vest din Timişoara, Lectoratul Francez din România, CRU (Centrul de Reușită Universitară) al Agenției Universitare a Francofoniei, Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu, Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Hexagone, Asociaţia studenţilor francofili din Timişoara

Programul festivalului este următorul:

Luni, 18 aprilie, Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu, Sala de spectacole

18 – 18 - Deschiderea oficială FIFITUT, cea de-a IX-a ediţie

18 – 19.30 - Improvizaţii – Echipa franceză, Mosaïque des sens

Marţi, 19 aprilie, Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu, Sala de spectacole     

18 – 20 - Meciuri de improvizaţie ale trupelor din România

Miercuri, 20 aprilie, Universitatea de Vest din Timişoara – Aula Magna

18 – 20 - Meciuri de improvizaţie ale trupelor din România

Joi, 21 aprilie, Universitatea de Vest din Timişoara – Aula Magna

18 – 20 - Finala FIFITUT 2016 -  România 

20 – 20.15 -  Înmânarea premiilor

Accesul este gratuit.

Ioana NICOLESCU