Cultură

Sala de Cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei „Orizont” a găzduit, vinerea trecută, aniversarea scriitorului Ion Jurca Rovina, la 75 de... toamne.

Tot cu acest prilej a fost lansat și volumul de teatru „Dragoste cu Europa”.

Născut la 1 octombrie 1940 în satul Rovina, comuna Bucureșci din județul Hunedoara, Ion Jurca Rovina a absolvit școala generală în comuna Liebling din județul Timiș, Liceul C.D. Loga din Timișoara și Facultatea de filologie a Universității din Timișoara.

A fost profesor în comuna Almaș, județul Arad, bibliotecar la Biblioteca Județeană Timiș, redactor la ziarul „Drapelul roșu”, redactor la Editura „Facla”, redactor la ziarul „Renașterea bănățeană”.

A publicat 18 volume de poezie, proză scurtă, roman și teatru.

Timp de jumătate de veac, Ion Jurca Rovina a fost conectat la cea mai mare „tensiune” a culturii din acest colț de țară, fiind deopotrivă stimat și iubit, atât ca om, cât și ca om de cultură și cărturar.

La ceas aniversar, prieteni și colegi au vorbit despre om și operă, mai precis despre viață...

Petru Vasile TOMOIAGĂ

Cu dragoste...

Am scris teatru după revoluţie. O mai veche obsesie mi-a revenit, în starea de exprimare liberă. Înainte, textul dramatic, care trebuia să fie orientat tematic, era supus cenzurii în faza propunerii, apoi, în cea a montării. Dar libertatea nu suplineşte harul de a scrie teatru. Am intrat în competiţie cu mine însumi, prozatorul, şi mi-am asumat riscul. În 2000, am tipărit volumul cu cinci piese, Piscina, lansat în luna octombrie a aceluiaşi an în Festivalul Dramaturgiei Româneşti al Teatrului Naţional Timişoara, sub direcţia lui Cornel Ungureanu, dar şi un spectacol lectură cu piesa Piscina la un ulterior FDR.  Au urmat premiera cu una din piese,  Râzi, nebunule, şi pentru mine, la Teatrul „Merlin”, în regia lui Florin Ionescu, dramatizarea Năzdrăvăniile lui Nică, după Amintiri din copilărie de Ion Creangă, care s-a jucat la Teatrul „Merlin”, în regia regretatului Horia Ionescu, apariţiile cărţilor de teatru Fiul vameşului, la aceeaşi editură, apoi printr-o fericită colaborare cu Ion Cocora la editura sa, Palimsest, Atacul bacantelor, Nopţi fără heruvim, Oul natal. Din 2012, piesa Nopţi cu Isadora se joacă pe scena Naţionalului timişorean, în regia lui Sabin Popescu.

Am lansat la Filiala noastră, în 2 octombrie, cartea cu piesa Dragoste cu Europa. „O obsesie de peste ani. 

Destinul providenţial în istorie al lui Napoleon Bonaparte. Un proiect urmărit, amânat, regăsit cu o nouă motivare, într-o aşezare europeană actuală”. 

(M-am citat din postfaţa  Obsesie şi miraj.) Cred că am avut parte de o primire bună a cărţii prin evaluările făcute, la care a contribuit şi prezentarea unei scene în lectura actorilor. Aş putea afirma acum că miza mea pentru teatru se dovedeşte motivată. Dacă mă gândesc la titlul cărţii de debut în proză, Fericiţi când renaştem, cred ca teatrul pentru mine a însemnat o renaştere în scrisul meu.Cât despre „anişorii” pe care i-am împlinit, ce să zic? Pe muchie de vârstă, mă simt alături de generaţia mea în literatură, şi nu numai. La 75 de toamne (născut în octombrie) sunt bucuros că îmi urmez lucrarea şi mă îndrăgostesc de cartea pe care o scriu.

Mulţumesc celor care mi-au fost lângă umăr. Cu dragoste.

Ion JURCA ROVINA

Prietenul și colegul Ion Jurca Rovina

Este cel mai vechi coleg al meu și, într-o perioadă destul de lungă, l-am considerat cel mai apropiat prieten al meu. La începutul anilor ’60, în primii ani de facultate, locuiam împreună în căminul studențesc care se afla atunci în vecinătatea revistei „Scrisul bănățean” și a Filialei Uniunii Scriitorilor din România. Mă emoționa faptul că era mereu îndrăgostit și bănuiam că în fiecare dimineață scrie un caiet de poezii. În fond, l-am așteptat ca jurnalist la teatru și a doua surpriză a fost blândețea cu care a scris cronica dramatică. Mă simt apropiat nu atât de jurnalistul care este el, cât de prietenul și colegul Ion Jurca Rovina.

Cornel UNGUREANU

Un scriitor legitimat de opera sa, dar și de rolul său în lumea înconjurătoare

Omagiu lui Ion Jurca Rovina

Ion Jurca Rovina a fost, în anul 1958, în care cam intrat pe porțile  falnice ale Liceului nr. 1 atunci, azi C.D. Loga, el însuși  elev al renumitului  liceu... Nu-mi aduc aminte  în ce împrejurare ne-am adresat pentru prima dată unul altuia. Singurul lucru  pe care nu l-am uitat este un pulover făcut de mână de mama Lina, mama colegului meu. O femeie bărbătoasă, venită la Liebling, alături de soțul ei Petru, din Apuseni, în speranța unei vieți mai puțin aspre. Fie iertați amândoi. De altfel, după ce ne-am împrietenit, Ion Jurca și cu mine, am fost adesea invitatul lui la Remetea Mare, unde se mutase întreaga familie și tratat cu multă bunăvoință și poate chiar oarecare afecțiune. Mă grăbesc să scriu că  mânați de himera scrisului, a creației literare, amândoi am încercat marea cu degetul, cum se spune, comițând  proză, el și versuri, frecventând cenaclul „Victor Vlad Delamarina” al Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor. La acest cenaclu, prietenul Ion a citit o povestire sumbră, dacă-mi aduc aminte bine personajul său orbecăia simbolic prin beznă. Desigur, în acel timp, în care încă se mai scria literatură proletcultistă, nu se admitea promovarea beznei, a stărilor negative, nemobilizatoare. Am fost colegi de an la Filologia timișoreană. 

I-am fost alături și la bine și la rău (a suferit o operație destul de grea, după ce doctori au descoperit că are doar un rinichi funcțional). Am fost anul cel mai  bun al facultății cu pricina, deși astăzi decanul Filologiei și rectorul Universității nu-și mai aduc aminte de noi: Șerban Foarță, C. Ungureanu, Eugen Beltechi, Lucian Bureriu, Marcel Turcu, Nicolae Dolângă, Doina Bogdan Dascălu, Maria Foarță, Dorina Dincă, Ion Sorescu, Mihai Gafencu, Stela Criclevici Theodoru și firește Ion Jurca Rovina și Ion Marin Almăjan etc... După cum se vede, mulți colegi poeți, prozatori mai puțini și critici literari. Cu noi începuseră să se dezghețe apele, se știe ce s-a întâmplat în aprilie 1964, când Gh. Dej a cotit-o ușurel dinspre ruși spre  România națională. După terminarea facultății ne-am reîntâlnit  în redacția ziarului „Drapelul roșu”. Am scris articole despre instituțiile culturale și de învățământ. Într-o redacție majoritar alcătuită de elefanți cu puține clase, cu puțină știință de carte și cu principii comuniste inflexibile. A fost lupta noastră  și a altor colegi  mai tineri, precum Ildico Achimescu, Vasile Bogdan, T. Bulza, Cornel Popovici de a oferi cititorului opinii mai apropiate de realitate, într-un limbaj 

publicistic. Bătălia noastră a avut ca scop și aducerea în paginile de cultură a bătrânilor scriitori și cărturari ostracizați de regimul comunist după 1945, care fuseseră puși la index pe motive politice. Încet am reușit să scoatem de la naftalină pe Aurel Cosma jr., Dorian Grozdan, Nicolae Țirioi, Petru Sfetca, Constantin Miu Lerca și pe mulți alții.

Venise vremea când Teatrul Municipal (încă nu era național) condus de artistul emerit Gh. Leahu a devenit unul din cele mai bune din țară, datorită repertoriului cu capodopere ale literaturii universale, unele interzise mai înainte, dar și prin meritele unui colectiv de mari actori: Vasile Crețoiu, Ștefan Iordănescu, Dan Nasta, Gh. Leahu,  Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Dora Chertes etc. În această perioadă glorioasă și-a început Ion Jurca Rovina cronica de teatru, alături de Traian Liviu Birăescu, Sergiu Levin, înaintașii săi, de Ildico Achimescu mai apoi, și din când în când de subsemnatul.

După trecerea mea la conducerea Editurii Facla, l-am adus alături și pe Ion Jurca Rovina. De data aceasta se purta un război mult mai subtil cu dogmatica ceaușistă, cărțile de literatură, poezie, proză, eseuri erau  trecute pe sub lupa  instructorilor de la București, de la Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Ion Jurca Rovina s-a bătut alături de alți colegi, Eugen Dorcescu, Marcel Tolcea, Ion Nicolae Anghel ca textul scriitorului să  sufere cât mai puțin, la imixtiunea cenzorului, iar subtextul să ajungă la cititor. Apoi după 1990 am revenit amândoi la ziarul „Renașterea bănățeană” înființând, într-un timp contorsionat, în adversitate cu  cultura și arta, suplimentul-revistă„Paralela 45”. A fost  din nou o luptă accerbă cu noile preconcepții, cu demagogia, anticomunismul de paradă, cu naționalismul găunos, pentru a readuce în paginile suplimentului valorile  adevărate din cultura, arta și știința  Banatului. În acei ani ni s-a alăturat poetul Aurel Turcuș, fie iertat, un banatolog de excepție, un mare iubitor de  Banat.

Ion Jurca Rovina și-a urmat cu  perseverență drumul său creator. A debutat cu un roman pe o temă intimistă, dar  nu desprinsă de contextul social și politic al prezentului. Apoi a  publicat un roman dens, social, despre oameni și întâmplări legate de propria-i biografie. Autorul a scris utilizându-se tehnici moderne, depășind structura clasică 

cunoscută. Nu pot să nu amintesc revenirea lui Ion Jurca Rovina la prima dragoste – poezia, prin publicarea a două cărți de poezie: „Ospățul solemn” și „Tânguirea iconarilor”.

Anii îndelungați în care Ion Jurca Rovina a scris cronică de teatru și-au lăsat amprenta asupră-i, determinându-l să ia taurul de coarne și să scrie teatru. Piesele sale, fie că au avut ca tematică dezbaterea unor fenomene și stări contemporane, fie s-au apropiat cu atenție și iubire de clasici, precum Creangă, de poetul Esenin, au găsit aprecierile spectatorilor, în cazul celor jucate, sau pe ale cititorilor, în volumele apărute.

Un scriitor adevărat se legitimează, după opinia mea, în primul rând cu opera scrisă, dar și cu rolul pe care îl are în lumea  înconjurătoare. Sunt și scriitori care s-au izolat și 

și-au văzut de opera lor. Aceștia sunt excepții, cred eu. Ion Jurca Rovina și-a urmat destinul  de scriitor (poet, prozator dramaturg) dar și pe cel de om al cetății, păzitor-observator cu arma caracteristică, condeiul, al lumii de ieri, de azi și poate de mâine. La mulți ani, Ion Jurca Rovina!

Ion Marin ALMĂJAN

Scriitorul Ion Jurca Rovina la 75 de ani!

Cu aceeași demnitate și noi ambiții literare

La cei 75 de ani ai săi, dintre care mai bine de jumătate de secol cu condeiul în mână, Ion Jurca Rovina este astăzi un scriitor complex al literaturii bănățene și naționale, cu merite incontestabile pe tărâmul poeziei, prozei, dramaturgiei, criticii literare, dar și al jurnalisticii culturale.

Sosit în zona comunei Liebling, împreună cu familia sa, din Bucureșci, de lângă Brad, a adus cu el un aer proaspăt din zona Apusenilor, din verticalitatea și vigoarea brazilor de munte, din tenacitatea și neastâmpărul moților, trăsături care răzbat fără tăgadă în romanul său de început, „Noua promisiune”. Au urmat alte titluri de referință: „Fericiți când renaștem”, „Călătorie spre dragoste”, „Moștenitorii iadului”, volumele de poezie „Tânguirea iconarilor”, „Ospățul solemn”, ulterior cărțile de teatru „Fiul vameșului”, „În umbra scenei”, iar mai nou „Dragoste cu Europa”, lansată chiar în ziua jubileului său, la filiala din Timișoaea a USR, în prezența foștilor săi colegi și prieteni de la facultate: Cornel Ungureanu, Ion Marin Almăjan, Alexandru Ruja, care au ținut să-i marcheze zbuciumul literar în toate ipostazele lui esențiale.

Ion Jurca Rovina este colaborator împătimit al revistei naționale „Teatrul azi”, coordonată de Florica Ichim, nepoata lui Camil Petrescu, fosta mea colegă la „România liberă” încă de pe vremea lui Octavian Paler.

Ion Jurca Rovina reeditează acum „Ospățul solemn”, un poem de dragoste, la invitația prietenului său, Ion Cocora, ce va vedea curând lumina tiparului la Editura Palimpsest, unde a fost tipărit recent și volumul de teatru dedicat marelui Napoleon Bonaparte.

În plus, lucrează la o nouă piesă de teatru, gen care îl fascinează cel mai mult la această oră, la un nou roman, îl curtează o editură din afara granițelor țării, dispusă să îl publice, dar scriitorul, cu bunul simț ce îl caracterizează, preferă să țină secrete alte amănunte, până în momentul apariției. Biblioteca Academiei din Timișoara i-a propus, prin noul ei director, conf. dr. Ioan David, înființarea unei săli speciale, care să-i poarte numele, pentru cei care doresc să-i cunoască mai bine opera.

La cei 75 de ani ai săi, Ion Jurca Rovina are tabieturile sale clare: citește mult, după ce-și face ora de sport dimineața, scrie la calculator, o ajută pe soția Melania în treburile zilnice și chiar... îi face curte ca în prima tinerețe. Nu-și mai sărbătorește zilele de naștere cu fast și mese-ntinse, cu lăutari, ca pe vremea rudelor sale, Mircea Purceld și Cornel Pașca, fie iertați. Este mult mai discret și riguros în gestionarea timpului, punând în prim plan scrisul, numărul de pagini realizate zilnic. Cândva avea timp pentru vizite în atelierele artiștilor plastici de marcă, în frunte cu Diodor Dure, Simion Lucaciu, Victor Gaga, Gheorghe Văleanu etc, unde zăbovea ore în șir la un pahar de vin și bună dispoziție pentru reîncărcarea bateriilor.... 

Ne-am simțit legați sufletește unul de altul poate și datorită faptului că veneam amândoi de la țară, am studiat împreună pe băncile facultății, am slujit aceleiași bresle, a celor cu condeiul. Ion m-a convins să străbatem împreună potecile nebătătorite numai de el știute din Munții Bucegi și era tare fericit după fiecare zi de mișcare în mijlocul naturii. Am încercat și eu să-i inoculez „microbul” vânătorii, al pândei nocturne la mistreți, la boncăluitul cerbilor, dar, trebuie să recunosc, n-am reușit, deși, în semn de recunoștință, mi-a dedicat o povestire intitulată „Năluca”, dacă nu mă înșel.

Ion Jurca m-a apărat și pe mine, și pe alți colegi de breaslă, mult mai eficient decât cu plumbi, de „indicațiile prețioase” ale unui zelos „tov. prim”..., pornit să se răzbune pe ziariști. Cu un curaj neobișnuit și cu demnitate ieșită din comun, Ion Jurca i-a temperat elanul de a împărți „tinichele”, atât de la modă atunci, pentru care îi mulțumesc o dată mai mult din acest colț de pagină. Lecția de colegialitate și omenie a prietenului Ion Jurca Rovina nu o voi uita niciodată, nici eu, nici alți colegi de-ai gazetăriei în vremuri de restriște.

Ion MEDOIA

POLIVALENȚĂ LITERARĂ

Ion Jurca Rovina – ziarist, prozator, poet, dramaturg – este unul din cei mai prolifici literați bănățeni, (Filiala Timișoara) și nu numai, ai Uniunii  Scriitorilor din România. Editorial debutează oarecum tîrziu, în 1976 (36 de ani), cu romanul Fericiți cînd renaștem, dar la vîrsta aceea intrarea în literatură este receptată cu respect și considerație, și de către specialiștii în domeniu ca de altfel și de către cititori, criticii literari atribuindu-i, chiar de la prima carte, statutul de certitudine, nu doar de promisiune. 

Dragostea pentru cuvinte, pentru așezarea acestora în propoziții, în fraze – har nativ! – l-a apropiat de lumea scrisului ca licean, după aceea ca student, studiile filologice fundamentînd reperele fundamentale ale scriiturii în sine, activitatea ziaristică potențînd în mod fericit – la urma urmei în mod firesc! – competența sa scriitoricească. 

Pasiunea pentru cuvîntul scris s-a completat, în mod fericit, cu fascinația pentru cuvîntul rostit, consecința fiind că ziaristul Ion Jurca Rovina a devenit, în foarte scurt timp, unul din cei mai autorizați comentatori ale prestațiilor teatrale timișorene. 

Acestea fiind zise – nu am trecut în revistă toate antecedentele viitoarei activități literare ale lui Ion Jurca Rovina –, ceea ce era previzibil să se întîmple, s-a întîmplat: ziaristul a intrat impetuos în proză, în poezie; criticul dramatic – în dramaturgie!

Și spun impetuos deoarece după debutul editorial din 1976, Ion Jurca Rovina a fost prezent, este prezent în librării cu cîte un volum la cîte doi ani – uneori chiar și în ani consecutivi! –, fiind unul din cei mai laborioși literați bănățeni. Sensibilitatea sa deosebită, completată de cultură și meditații profunde, i-a permis, îi permite să semneze piese de teatru pentru copii și tineret (bunăoară piesa Năzdrăvăniile lui Nică, dramatizare după Amintiri din copilărie, de Ion Creangă), competente cronici teatrale, proză scurtă, poezie, piese de teatru lirico-dramatice (fascinanta poveste de dragoste Nopți cu Isadora), tulburătorul text dramatic Dragoste cu Europa, romane, volume de poezie…

De altfel despre activitatea sa literară s-au pronunțat, în cronici ocazionale ori volume colective, critici literari de excepție ca Laurențiu Ulici, Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Marian Odangiu, Olimpia Berca, Mariana Vartie… fiind prezentat în volume de importanță capitală pentru viața literară ca Prima Verba (vol. II), Parte din întreg, Dicționarul scriitorilor bănățeni, Enciclopedia Personalităților din România… 

Ion Jurca Rovina, la ceas fericit-aniversar, calde mulțumiri pentru scrierile de pînă acum, călduroase aprecieri pentru distincția cu care ai onorat statutul de ziarist, de editor, de prieten-îndrumător – urări de sănătate și rodnică activitate literară pe mai departe.

Titus SUCIU