Actorul Flavius Retea: „Nu e că nu vor să facă pasul, dar nu le întinde nimeni o mână.”
Proiectul „Say It Now!” („Spune Acum!”) aduce în prim-plan o nouă pagină web dedicată implicării civice și comunitare prin cultură. Managerul Ada Hausvater transmitea că „avem misiunea să deschidem suflete, minți, iar felul în care avem șansa de a crea conștiințe este prin spirit și prin sensibilitate”. Astfel, www.sayitnow.ro detaliază proiectul creat și implementat de Teatrul Național Timișoara, în parteneriat cu Compania „B. Valiente” din Oslo, obiectivul fiind implicarea instituției culturale în procesul de formare a tinerilor, încurajându-le creativitatea și abilitățile de comunicare prin modalități specifice artei teatrale.
„Say It Now!” favorizează comunicarea între generații, sensibilizând comunitatea la câteva dintre subiectele stringente ale adolescenței și nu numai: toleranța, violența, abandonul etc. „Cel mai important lucru pe care l-am învățat aici este cum să transpunem în realitate ceea ce gândim cu adevărat”, spune unul din adolescenții participanți în proiect.
Vă reamintim că în aprilie 2015, nu mai puțin de 30 de elevi de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, Liceul „Grigore Moisil”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” și Colegiul Național Bănățean au participat la un workshop susținut de regizorul și pedagogul norvegian Marcelino Martin Valiente. Au participat și actorii: Ana Munteanu, Flavius Retea și Bogdan Spiridon, câștigători ai castingului desfășurat la Teatrul Național. Timp de cinci zile, folosind situații teatrale, tinerii au descoperit noi modalități de a exprima subiecte considerate „tabú” de tineri în contextul școlar și familial.
„În acești zece ani am încercat permanent să creez un orizont de comunicare cu artiști din toată țara și, desigur, cu cei din Timișoara; vorbesc despre artele spectacolului, despre toate artele, nu doar despre teatru. Acesta este sensul programului de parteneriate în care încurajăm artiști, asociații – în definitiv, încurajăm Spiritul”, transmitea Ada Lupu Hausvater.
Interacțiunea continuă și pe pagina de Facebook dedicată proiectului „Say It Now!” și, nu în ultimul rând, în sala de repetiții. Pe baza rezultatelor workshop-ului, se conturează un nou spectacol al Teatrului Național, în regia lui Marcelino Martin Valiente – cu cei trei actori menționați și Colin Buzoianu în distribuție.
„Sunt la vârsta în care își caută ustensilele de comunicare. Foarte mulți dintre ei vor să se spună anumite lucruri, dar nu știu cum. Poveștile lor, cu care am lucrat, au fost destul de puternice și de intime. Au avut nevoie de foarte mult curaj să le exteriorizeze. Au fost adolescenți din toate păturile sociale, dar toți au fost foarte deschiși. Deci, cumva, poate că problema nu e la ei. Noi, adulții, noi trebuie să găsim ustensilele alea pentru a ajunge la ei, să-i facem să se deschidă, și asta a fost workshop-ul. Nu e că nu vor să facă pasul, dar nu le întinde nimeni o mână. Cred că e foarte important să știi să-ți exprimi gândurile, să te faci înțeles. E important să fie ascultați și înțeleși, ajutați dacă este cazul, dar în primul rând înțeleși”, afirmă actorul Flavius Retea, participant la workshop.
Alexandru Virgil STOICA
Foto: Adrian Pîclișan / TNTm