Iosif Kovacs s-a născut în mai 1977, la Timişoara. A învăţat la Școala Generală nr. 20. A absolvit Liceul Electrotimiş. A urmat stagiul militar la jandarmi.
A absolvit Facultatea de Psihologie în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Din 2010 este membru al Asociaţiei Culturale „Constantin Brâncuşi”, iar din 2011 este membru al  Ligii Scriitorilor din România, filiala Timişoara-Banat, organizaţie ce are sediul central la Cluj-Napoca. Pasionat de istorie, literatură, psihologie, tot ce înseamnă cultură în general, poetul Iosif Kovacs a avut amabilitatea să acorde un interviu pentru săptămânalul Timișoara.

- Cum ţi-ai descoperit vocaţia de poet? Care a fost prima ta poezie?

- Am început să scriu poezii în adolescenţă. Totul a fost pe cont propriu, totul a fost solitar. Nimeni nu a venit la mine să-mi spună că voi scrie poezii.

- Care a fost subiectul primei poezii și ce te-a inspirat?

- Primii doisprezece ani de şcoală i-am făcut în regimul comunist şi în acele vremuri tot ce însemna material didactic era sever cenzurat. În planul genului liric, noi am fost formaţi în spiritul clasicilor, Eminescu, Coşbuc, Arghezi etc. Dar şi aceşti clasici au fost cenzuraţi în acele timpuri. Atunci, noi ce am învăţat de la acei clasici? În primul rând poeziile istorice care scoteau în evidenţă eroismul şi jertfa. Lăsăm deoparte tematica şi ne axăm pe stil. Stilul care m-a inspirat şi cu care eu am intrat în contact a fost cel clasic. Am fost foarte puternic influenţat de stilul clasic şi primele mele poezii din adolescenţă sunt de o naivitate... ceva tipic adolescenţei. Nu pot să invoc din memorie prima poezie, dar o păstrez scrisă. Am o agendă în care cred că am aproximativ şaizeci şi ceva de poezii din adolescenţă, dar și o mică parte din cele care au fost scrise după ce am fost lăsat la vatră, după satisfacerea stagiului militar. Nu am publicat nimic din acele poezii şi din punctul meu de vedere ele nu sunt publicabile, ele reprezentând exerciţii ale spiritului, ceea ce mai târziu va deveni, nu ştiu, mă tem să spun poezie, pentru că nu sunt eu în măsură să judec dimensiunea creaţiilor mele. Doar un cititor, un critic, ei sunt în măsură să-mi spună, „Da, ceea ce scrii se poate numi poezie”. Eu doar scriu!

- Ce te inspiră atunci când scrii poezii?

- Mediul social este prima mea sursă de inspiraţie. Şi aici aş vrea să punctez un aspect. Există voci care afirmă că izolarea este mediul propice sau mediul cel mai savurat de cel care creează. Nimic nu este mai greşit. În opinia mea, şi nu numai în opinia mea, izolarea este de fapt mediul lui de lucru, dar nu este obligatoriu aceasta. Eu am cunoscut poeţi care scriau pe bancă în parc, care nu puteau să scrie decât atunci când merega radioul sau mergea televizorul. Depinde, mediul în care scrii nu este bătut în cuie, dar izolarea cu certitudine nu este o sursă de inspiraţie. Este, în cel mai rău caz, sau în cel mai fericit, depinde din ce unghi priveşti lucrurile, un mediu de lucru şi atât. Mediul social este principala sursă de inspiraţie. Ce poţi să scrii în izolare? Ce înseamnă izolare? Te închizi într-un turn de fildeş. Ce vezi de acolo? Ce te inspiră de acolo?  Poţi să scrii în izolare doar ceea ce ai adunat din mediul social, dar doar în izolare nu te poţi inspira. Mediul social este principala sursă de inspiraţie, nu unica, pentru că vorbim de experienţele noastre rezultate din relaţia noastră personală cu mediul social, vorbim despre lumea noastră interioară, vorbim despre interpretările noastre, tot atâte surse sau modele, sau mobiluri care ne trasează nouă stilul de a creea şi ne oferă inspiraţia. Mediul înconjurător, mediul social, lumea asta în care eşti, la urma urmei, este principala ta sursă. După cum am mai spus, vin şi experienţele trăite personal în diverse contexte morale, legale şi aşa mai departe, întâmplările trăite, dorinţe, aspiraţii.

- Care a fost primul tău volum de versuri?

- Primul meu volum de versuri a fost „În ideea găsirii”, el devenind primul subcapitol din trilogie. Nu am avut în plan să fac Trilogia în momentul în care am făcut „În ideea găsirii”. După ce am trecut la următorul volum, „Sub cer”, abia atunci mi-a venit în minte acea idee a unei Trilogii.
Primele două subcapitole iniţial au fost volume. Al treilea subcapitol, „Aceleaşi zile”, nu l-am publicat separat pentru că am încercat să fac economie de timp şi de bani şi le-am adunat într-o Trilogie. Aşa a apărut „Trilogia strigătului scris”.

- Cum explici titlul acestui volum, „Trilogia strigătului scris”?

- Este un mesaj la confluenţa dintre comunicarea scrisă şi cea verbală.

- Ce exprimă poeziile tale în plan istoric?

- În plan istoric am scris doar despre Revoluţia din Decembrie 1989. Poezia mea exprimă realitatea dură şi, care din anii ‘90 încoace, din păcate, este mereu actuală. Eu am considerat o datorie să mă leg de evenimentele din 1989 pentru că, prin sacrificiul acelor oameni, toţi cei care astăzi exprimă, în special prin scris, se pot exprima liber. Sacrificiul lor ne-a dat nouă libertatea de a exprima ceea ce ne doare fără teamă de represalii. În volumul „Trilogia cuvântului scris” am câteva poezii politice pentru care, înainte de 1989, aş fi dispărut, dar azi eu pot să exprim ceea ce mă doare şi pot să vorbesc liber pentru că au fost oameni care au căzut şi s-au sacrificat pentru libertatea noastră. Consider că este o datorie a mea faţă de ei. Această datorie, de altfel, consider că trebuie să fie a fiecărui om de creaţie.

- Ce urmează după „Trilogia strigătului scris”?

- Urmează un nou volum de poezii, anul acesta sau cel târziu anul viitor, şi ar mai fi un volum, un roman de literatură fantastică, un proiect cu bătaie lungă. Acest roman nu pot să emit o predicţie pentru când va fi gata, dar volumul de poezii, care este în lucru şi care are un titlu, este mult mai concret, se conturează mult mai repede, mult mai précis. Cert va apare, dacă nu anul acesta, anul viitor, până la jumătatea anului preconizez să-l scot la lumina tiparului. Acestea sunt proiectele mele cele mai apropiate. Ceea ce o să-mi rezerve viitorul, n-am de unde să ştiu şi nici nu mă grăbesc să aflu. Eu voi continua să scriu, nu am să rămân acelaşi pentru că-mi place să cred că în fiecare zi care trece din viaţa mea sunt un pic mai bun şi devin un pic mai uman. Adică, astăzi să fiu mai bun decât ieri şi mâine mai bun decât astăzi. Aşa că nu voi spune că am să rămân acelaşi pe plan uman. Acum, sper să fie de bine.

- Ai un mesaj de încurajare pentru tinerii cu vocaţie de a scrie poezie?

- Tinerilor cu vocaţie de a scrie poezie le recomand să nu se gândească la nimic pragmatic. Este ceea ce ei simt, este ceea ce ei vor să facă, le place să facă. Să nu încerce să raţionalizeze, să ia totul ca pe o stare şi o manifestare ca atare.

- Un mesaj pentru cititorii săptămânalului Timișoara?

- Să încerce în sufletele lor să dea o şansă poeziei!
Cornel SERACIN