Bibliofilul timișorean de renume internațional, prof. dr. Ion Iliescu, a împlinit, în 4 ianuarie 2014, frumoasa vârstă de 85 de ani. Cu acest prilej aniversar și pentru că suntem la început de an, îi dorim distinsului sărbătorit multă sănătate, mulți ani fericiți, cu zile binecuvântate de Dumnezeu. Totodată, am dori ca domnia sa să devină, în acest an, și membru al Uniunii Scriitorilor din România, având în vedere că este autor a zeci de cărți. Ar fi un fapt remarcabil și dacă, tot în acest an, l-am sărbători pe profesorul Ion Iliescu ca și Cetățean de Onoare al Timișoarei. Primarul Nicolae Robu și Consiliul Local Timișoara au toate motivele pentru a transforma această dorință a noastră în realitate.