Luni, 11 noiembrie 2019, Universitatea Politehnica Timișoara a marcat împlinirea a nouăzeci și nouă de ani de la înființare, găzduind, la Centrul de Conferințe, Gala Aniversară „Politehnica™ 100% performanță” (100 de politehniști de succes pentru 100 de liceeni merituoși), un proiect demarat încă din primăvara anului 2019 și ajuns acum la punctul culminant.
După Gala „Politehnica™ 100% performanță”, odată trecută de aniversarea celor nouăzeci și nouă de ani de la înființare, Universitatea Politehnica Timișoara va începe marcarea intrării în anul 100, prin organizarea, marți, 12 noiembrie a tradiționalei curse aniversare ce se va desfășura pe pista de atletism a arenei „Știința”, cu începere de la ora 13:30.


„Pentru a reflecta importanța pe care UPT a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare, în urmă cu câțiva ani a fost demarată, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării instituției, o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității.
Fiecare tur de pistă va avea un lider care va alerga cu steagul Politehnicii. Potrivit tradiţiei, primul lider de tur va fi chiar rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban, urmând ca ultimul tur să fie asigurat de unul dintre prorectorii instituţiei. De asemenea, fiecare facultate, fiecare departament și fiecare ligă studențească din cadrul UPT va avea cel puțin un reprezentant în cursa de alergare”, au transmis organizatorii evenimentului, prin intermediul unui comunicat de presă.


Tradiționala cursă aniversară a Universității Politehnica Timișoara este organizată de instituța timișoreană, în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia „Alergotura”. Evenimentul s-a bucurat de un real succes încă de la prima ediție, iar cu trecerea anilor a devenit o tradiție.
Anul acesta, sub titlul „100 pentru Poli”, se vor parcurge 99 de tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii, plus un tur suplimentar pentru celebrarea intrării în anul 100.

Cornel Seracin