Organizația Studenților din cadrul Universității de Vest, OSUT, a realizat un sondaj cu privire la condițiile din cămine. Studenții sunt nemulțumiți de neregulile care încă apar și nu se rezolvă. „Principalele probleme semnalate de studenți au fost lipsa mașinilor de spălat sau  un număr insuficent, care se strică des, condițiile nu foarte bune din băi, saltelele vechi. Există probleme cu internetul și apar periodic. Poate ar trebui făcută o revizie. Mai există și probleme care diferă de la cămin la cămin, ar fi nevoie de reparații. Ar trebui făcută și o revizie la plitele electrice din bucătării”, a spus președintele OSUT, Vlad Cherecheș.
Conducerea Universității a fost informată cu privire la rezultate sondajului, susținând că măcar o parte din probleme vor fi rezolvate pe perioada verii. Căminele vor beneficia de noi investiții. „Vom investi aproximativ 200.000 de euro, pentru reparații și dotări în cadrul căminelor. Vom ține cont de dorințele lor și vom schimba mobilierul în mai multe locuri și saltelele în căminul 15. Vom dota cu mașini de spălat toate oficiile căminelor”, a declarat rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea.
Alexandru Virgil STOICA