Începând de sâmbătă, 25 iulie, transportul public şi de agrement îşi va relua activitatea pe Canalul Bega. Astfel, de luni până vineri, în fiecare săptămână, se va circula în regim de transport public (de la stația Sfânta Maria până la Uzina de Apă și retur), iar sâmbăta și duminica se vor bucura de plimbările pe Canalul Bega cei care preferă călătoriile de agrement (de la ponton Catedrală până la Parcul Copiilor și retur), în intervalul orar 11 - 21. Graficele de circulație pot fi găsite în staţii şi pe site-ul oficial al societății, www.stpt.ro.

În ceea ce privește siguranța călătorilor, reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara (STPT) spun că navele care efectuează transportul pe Canalul Bega sunt dezinfectate în fiecare zi cu ajutorul dispozitivelor bactericide cu lumină ultravioletă UV-C tip tun de 440 W. Vaporaşele mai sunt dezinfectate de angajaţi ai societății şi cu cloramină şi dezinfectanţi. Totodată, pe lângă obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi a respectării distanţării fizice între călători, aceştia sunt rugaţi să se aşeze doar pe locurile ce vor fi marcate cu un semn vizibil de culoare verde, astfel încât să se păstreze distanța de minim 1,5 metri. 

Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcaţiuni va fi de 32 de locuri pentru călători. (I.N.)