Autoritățile locale au predat marți, 16 februarie, amplasamentul pentru deschiderea șantierului la viitorul Centru Multicultural Mărășești din Timișoara, unul dintre cele mai importante proiecte pentru TM2021. Licitația a fost câștigată dă firma Constructim, care a semnat săptămâna trecută contractul de executare a lucrărilor. 

Proiectul, în valoare de peste 21 milioane lei prevede consolidarea, igienizarea și modernizarea clădirii fostei clinici de dermatologie, amplasate pe strada Mărășești 5.

Clădirea are o suprafață de 4.300 de metri pătrați, este datată din 1754-1757 și urmează să găzduiască Muzeul Cetății Timișoara, Centrul cultural polivalent, Centrul cultural francez și Centrul cultural german. 

Destinația inițială a fost de spital municipal, primul din România, cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei, în prezent imobilul adăpostind parțial (în curs de relocare) o secție a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. 

 

Cum va arăta fosta clinică de dermatologie

 

Conform proiectului, se vor realiza următoarele lucrări: consolidarea monumentului istoric în vederea protejării acestuia; lucrări de realizare a doua case de scară și patru ascensoare

panoramice în curtea interioară; lucrări de igienizare și modernizare a tuturor spațiilor interioare, având în vedere trecerea de la funcțiunea de spital la funcțiunea de centru multicultural, prin lucrări de arhitectură și instalații generale interioare complet noi; lucrări de arhitectură la fațadele exterioare și interioare adiacente curții și a relației urbanistice a acestora cu pietonalul Mărășești.

După demolarea corpului E, aflat în stare avansată de degradare, subsolul acestuia se va păstra ca vestigiu arheologic.

Se vor face și lucrări de amenajare a curții interioare, conferindu-i-se un caracter public, pentru desfășurarea unor evenimente culturale.

Muzeului Cetății va fi amplasat la nivelul demisol și parter, unde va fi și Centrul cultural polivalent, care va coordona întreaga activitate culturală a Timișoarei, inclusiv evenimentele legate de Timișoara Capitală Culturala Europeană. La nivelul etajului 1 și al podului vor fi amenajate Centrul Cultural Francez și Centrul Cultural German.

Valoarea proiectului este de 21.281.744 cu TVA, bani care ar urma să fie asigurați parțial de Ministerul Culturii.

Durata de realizare a investiției este de doi ani.

 

Ioana NICOLESCU