Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, 9 iunie, noi măsuri de relaxare a restricțiilor impuse în urma pandemiei de coronavirus. Începând cu data de 15 iunie se vor deschide mall-urile, însă fără restaurante și spații de joacă. De asemenea, se vor deschide sălile de sport, piscinele exterioare și grădinițele private.

„Se vor redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior, și 50 de persoane dacă vor avea loc în exterior. Pentru a veni în sprijinul părinților care vor trebui să meargă la serviciu și în perioada vacanței școlare va fi posibilă, după 15 iunie, redeschiderea afterschool-urilor, a grădinițelor și creșelor private. De asemenea, va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, care vor fi impuse de Ministerul Sănătății. 

Având în vedere că începe sezonul estival, am analizat și am ajuns la concluzia că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare, cu respectarea regulamentelor sanitare”, a declarat președintele României. 

Președintele anunță măsuri mai relaxate și în relația cu țările unde numărul de îmbolnăviri este mic. Mai exact unde numărul de îmbolnăviri în ultimele zile este sub cinci cazuri la un milion de locuitori. Nu vor avea loc deocamdată relaxări pentru Italia, Franța, Spania, Belgia, Suedia sau Olanda. 

În ceea ce privește starea de alertă, aceasta va fi, cel mai probabil, prelungită. 

„Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv, internate în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare s-a simțit la numărul de îmbolnăviri, și nu în sens bun, ne face să fim în continuare precauți. 

Suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puține restricții, va fi un pic mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără starea de alertă”, a mai precizat Klaus Iohannis. 

Deși se va reduce numărul măsurilor restrictive în vigoare, vor fi necesare, în continuare: purtarea măștii la interior, respectarea măsurilor de distanțare socială, respectarea măsurilor de igienă și evitarea aglomerărilor mari. 

 

Ioana NICOLESCU