Săptămâna trecută, echipa „Timotion” a declanșat o campanie de sprijinire a spitalului „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, ce constă în acțiuni de strângere de fonduri al căror scop este achiziționarea de teste și echipamente de protecție pentru personalul medical.
În rândul spitalelor din România, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, grație personalului medical ce lucrează aici, este pe primul loc în țară în privința cazurilor vindecate de COVID-19, cunoscându-se oficial, până acum, vindecarea unui număr de 47 de bolnavi internați aici cu noul tip de coronavirus. Inițiativa echipei „Timotion” țintește să adune 250.000 lei și este desfășurată în parteneriat cu Asociația Școala Mamei Junior. În doar câteva ore de la lansare, comunitatea Timotion s-a mobilizat și a donat primii 10.000 lei.
După câteva zile de la începerea campaniei, echipa „Timotion” avea să anunțe prima contribuție pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara: dotarea cu 600 teste pentru analiza chimică a sângelui, de folosit în cazul pacienților cu insuficiență respiratorie care vor fi tratați în regim de Terapie Intensivă. Pe baza rezultatelor, medicii vor ști cum să administreze soluțiile perfuzabile și medicamentele.
Campania declanșată de comunitatea Timotion se numște „Solidari în fața COVID-19”, iar următorul pas în cadrul acestei campanii este recepția măștilor și materialelor de protecție care au fost deja comandate și a căror achiziție a fost posibilă datorită companiei „DS Smith”. Beneficiarii comenzii vor fi patru spitale din Timișoara: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” și Clinica de Cardiologie ASCAR.


„Deoarece ne-am propus un target financiar ambițios, de 250.000 lei, am hotărât, în cadrul echipei, să nu ținem banii blocați până la finalul strângerii de fonduri, îi vom folosi în tranșe, să acordăm un ajutor imediat Spitalului”, a transmis, potrivit unui comunicat mass-media, Cristina Potra Mureșan din partea echipei „Timotion”.


În acest demers, comunitatea Timotion, în parteneriat cu Școala Mamei Junior, își corelează eforturile și cu alte companii sau asociații care sprijină activitatea spitalului „Dr. Victor Babeș” din Timișoara. Au răspuns apelului lansat, implicându-se în campania „Solidari în fața COVID-19”, „Intel” și Asociația „Banat IT” comandând un ventilator care va fi donat spitalului „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.
Echipa „Timotion” continuă să mobilizeze comunitatea și companiile interesate să susțină eforturile medicilor, promovează un comportament responsabil, respectarea tuturor măsurilor de precauție, iar donațiile pot fi făcute accesând: https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/, echipa punându-și la dispoziție toate resursele cu putință, platforma, procesul de organizare și căile de comunicare.


Cornel S.
Foto: www.timotion.ro