† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului


Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.

„Să mergem dar până la Betleem,
să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut
și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.”
                                    (Luca 2, 15)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este Praznicul bucuriei creștinești.Tatăl Ceresc le-a trimis păstorilor din împrejurimile Betleemului pe Îngerul Său, care le-a spus: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).
Prin Întruparea Sa, Hristos a venit să ne ridice de pe pământ la Cer, din întuneric la lumină, din moarte la viață. Hristos a venit spre înnoirea vieții omului căzut în păcat, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4). La acest Praznic se întâlnesc: Cerul cu pământul, bucuria Tatălui Ceresc cu bucuria omului care aștepta un Mântuitor. Bucurie Îi facem și noi azi Tatălui Ceresc, dacă umblăm întru înnoirea vieții, adică împlinind Evanghelia pe care Fiul Său ne-a adus-o nouă aici, pe pământ. Este oare bucuros azi Dumnezeu Tatăl sau trist?! La această întrebare am putea să răspundem fiecare dintre noi, dacă în viața noastră am făcut faptele bucuriei sau ale tristeții.
Doamne, rugămu-Te, nu fi trist! Iartă-ne, căci suntem fiii Tăi, fiii nemărginitei Tale iubiri. Chiar dacă am ajuns și azi la Betleem cu mâinile goale, fără niciun dar, totuși ne-a rămas inima, pe care vrem să Ți-o dăruim să Te sălășluiești în ea.
Doamne, odinioară, la plinirea vremii (cf. Galateni 4. 4), Te-ai născut în peștera din Betleem. Te rugăm să Te naști și azi în inima noastră, deși este tot atât de săracă, așa cum era atunci peștera din Betleem. Ai venit la cei săraci să-i îmbogățești în har. Păstorii, întru umilința lor, Te-au întâmpinat și au vestit lumii că S-a născut Mesia.
Ei au fost primii evangheliști pe care Ți i-ai ales. Pune, Doamne, pe buzele și în inimile noastre cuvintele Evangheliei Tale, să Te vestim lumii că ai venit să ne ridici din robia păcatului și că vei veni să ne ridici și din mormânt la Cer!
Părinte Ceresc, învrednicește-ne și pe noi să luăm chip de păstori, hrănind turma cea cuvântătoare cu Evanghelia Fiului Tău!
Hristos vine și azi să Se nască în inimile noastre, căci a dorit să facă din noi casnici ai Săi (cf. Efeseni 2, 19) și să trăim în Casa Lui, în Sfânta Biserică întemeiată de El pe Cruce (cf. Faptele Apostolilor 20, 28). Casa lui Dumnezeu este sfântă și în ea trebuie să trăim în sfințenie și în bună rânduială. Ce mare cinste pentru om: chiar de aici, de pe pământ, i s-a dat harul de a trăi cu Dumnezeu în aceeași Casă, în Biserica Sa, care este pridvorul Cetății celei de Sus, a Ierusalimului Ceresc!
Precum vântul nu are tihnă, tot așa nu va avea tihnă pe pământ nici omul până când nu Îl va găsi pe Hristos.
Iubite frate creștine, trăiești tu azi în Casa lui Dumnezeu? Ferice va fi de omul care trăiește în Casă cu Dumnezeu! Biserica este Casa pâinii, pentru că prescura este elementul principal în actul Sfintei Liturghii. Țăranul român umplea „carul de stele” cu prescură și o trimitea Sfinților în lumea de dincolo.

Drept-măritori creștini,


La Praznicul de azi Îl vedem pe Dumnezeu Tatăl ținând în ale Sale brațe pe Fiul Său, pe Care ni L-a trimis ca dar, să ne ridice din lumea păcatului în care eram căzuți și să ne restaureze. Vedem pe fața Tatălui Ceresc bucuria dăruirii, arătându-ne cât de mult ne prețuiește și ne iubește.
Lui Avraam i-a cerut să-l aducă jertfă pe Isaac, încercându- i credința, dar l-a oprit. Însă pe Fiul Său L-a trimis să Se jertfească pentru noi și nu L-a oprit, a lăsat să fie pironit pe Cruce. Durerea Crucii s-a prefăcut în bucuria iubirii. Și întru această bucurie ne-a cuprins Tatăl Ceresc și pe noi.
La Naștere Și-a întins brațele Tatăl, iar la Răstignire Și-a întins brațele Fiul. Brațele întinse ale Tatălui și ale Fiului sunt semnul iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu față de om. Iubirea este merindea vieții. Tatăl Ceresc rămâne Părinte și față de fiii neascultători, căci iubirea Lui față de om nu s-a împuținat.
Hristos a luat trup omenesc în pântecele Fecioarei Maria, nu trup îngeresc. El a venit să restaureze și trupul și sufletul, adică omul în starea sa dihotomică, așa cum l-a creat pe Adam, bun, de la început. Ce a pus Dumnezeu așa de preț în această țărână din care l-a creat pe om de Și-a trimis Fiul să-l răscumpere?! Nu poate fi altceva decât o lacrimă de iubire. Atunci când l-a creat pe om, a pus în el lacrima iubirii Sale plină de bucurie sfântă. Dar tot El, Dumnezeu, a mai vărsat o lacrimă a iubirii Sale când L-a trimis pe Fiul să ne răscumpere din întunericul păcatului în care căzuse omul.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul nesfârșitelor lacrimi de iubire care curg și azi pe chipul Său cel plin de lumină.
Fața lui Dumnezeu este plină de lumină și de lacrimile iubirii Sale celei nemărginite.
Doamne, mai varsă o lacrimă a iubirii Tale și pentru noi, românii. Spală cu ea păcatul acestui neam, să putem intra cu toții în România cea de Sus a Împărăției Tale!

Iubiți fii duhovnicești,


În Vechiul Testament vedem cum profeții, oameni aleși de Dumnezeu, au propovăduit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, au învățat poporul lui Israel cum să trăiască pe acest pământ, dar învățătură ca a lui Hristos nu a existat până atunci în lume. El a venit în chip smerit, dar și ca mare Învățător, Care n-a învățat de la alții, ci învățătura Sa era de la Sine. I-a învățat pe oameni cum să trăiască pentru a fi bine plăcuți lui Dumnezeu. Iisus Hristos Domnul a trăit aici pe pământ așa cum ar vrea să trăim și noi azi. Și-a acoperit cuvântul prin fapte, cuvintele Sale s-au prefăcut în fapte. A spus: „Fiți milostivi” (Luca 6, 36), dar mai întâi El a fost milostiv cu cei aflați în necazuri, pe care i-a vindecat. Hristos a ascultat de Tatăl Ceresc, a ascultat de Fecioara Maria, Maica Sa cea după trup, iar față de oameni S-a purtat ca un frate. Iată, a venit Hristos să Se facă frate cu tine și cu mine. Îl cinstim noi astăzi ca pe un frate?
Hristos este Icoana vie pe care au cinstit-o sfinții și cei care cred azi în Evanghelia Sa. El a răspuns trufiei cu smerenie, în loc de ură, El i-a iubit chiar și pe cei care L-au răstignit. Cain l-a ucis pe fratele său Abel, iar, pentru a ne despărți de acest păcat al uciderii de om, Hristos S-a lăsat ucis. Să luăm pildă de la El ca nimeni să nu-și mai ucidă fratele.

Iubiți frați și surori,


Azi se bucură toată lumea creștină pentru că Dumnezeu Și-a ținut făgăduința, trimițând pe Fiul Său în lume (cf. Facere 3, 15). Prăznuim azi Nașterea unui singur Om și Dumnezeu a toate, Hristos Domnul. Astăzi Cerul s-a unit cu pământul. La Nașterea Sa în Peștera din Betleem, îi vedem pe blânzii păstori și pe îngeri adunați sub semnul bucuriei. Păstorii, uimiți în fața tainei, îngerii, cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Miratu-s-au și îngerii văzând împlinirea cuvintelor rostite de Arhanghelul Gavriil către Fecioara Maria, în Nazaret. Hristos le-a dat pildă de smerenie și îngerilor, văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu culcat în sărăcăcioasa iesle. Le-a arătat că a lăsat bucuria Cerului și a coborât în sărăcia pământului. Îngerii aduc mesajul Cerului către oameni: să trăiască în pace și întru bună voire.
Binecuvântatul Profet Isaia zice: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă” (Isaia 9, 5).
Îngerul le spune păstorilor: „Nu vă temeți. (…) Veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle” (Luca 2, 10-12), adică: Nu vă temeți de un Prunc Ce a venit să vă mântuiască.
Fericirea are chipul Pruncului Iisus.
Tatăl ni L-a dat pe Fiul Său ca Prunc în trup omenesc, să ne arate cum să trăim și noi ca pruncii, fără răutate, în nevinovăție. Să revenim la pruncia cea dintâi, nevinovăția.
Pruncii nu se despart de părinții lor, sunt convinși că ei le pot oferi toate cele de care au nevoie în viață. Și noi ar trebuie să fim mereu conștienți ca pruncii că atârnăm de Dumnezeu. Cel ce nu atârnă de Părintele Ceresc cade în adâncul durerii. Dumnezeu dorește să dobândim neprihănirea pruncilor. A iubi ca un prunc și a asculta ca un prunc, iată, aceasta este icoana cea vie creată de Iconarul Dumnezeu.
Hristos Domnul, întrebat fiind de către ucenici cine este mai mare în Împărăția Cerurilor, a luat un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18, 3).
Hristos ne trimite și El la viața de pruncie, de neprihănire. Cum poți să dobândești iarăși pruncia, ne spune Însuși Hristos, zicând: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Odată născut din apă și din Duh trebuie să ajungi la starea bărbatului desăvârșit (cf. Efeseni 4, 13).
Iată cele două repere duhovnicești din viața omului: pruncie neprihănită și bărbat desăvârșit.
Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, rămâne pentru noi creștinii pildă de urmat în dreptate față de Tatăl Ceresc și față de semenii noștri: „Hristos Și-a pus sufletul Său pentru noi și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru frați” (I Ioan 3, 16). Cumpătare și smerenie se cuvine să avem față de noi înșine, dreptate și iubire față de semenii noștri, evlavie și credință față de Dumnezeu.
Iubiților, ne ducem toți timpul la moară; să facem fiecare din viața noastră o prescură, pe care s-o punem pe altarul iubirii lui Hristos.

Iubiții mei fii duhovnicești,


Bunul Dumnezeu să vă poarte de grijă, să vă ocrotească pe toți și să vă învrednicească de bucuria Nașterii Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos!
Bucurați-vă azi, așa cum s-au bucurat Fecioara Maria, îngerii și păstorii!
Să aveți parte de sănătate și să trăiți în pace, iubindu-vă și mângâindu-vă unii pe alții ca frați întru Hristos!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,
† Ioan
al Banatului

 


Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál,
episcop diecezan romano-catolic de Timişoara, cu ocazia Sfântului Crăciun 2019

Dragi confraţi în preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

în descrierea evenimentelor de Crăciun există ceva poetic, idilic, ceva foarte frumos, emoționant, foarte profund. Dacă ne gândim la Crăciun, ni se înalță cumva sufletul.
Oare de ce se întâmplă așa? – Căci realitatea de acolo, de la fața locului, era oarecum diferită: Sfânta Familie ajunge în Betleem obosită – Maria este însărcinată – iar nimeni nu îi primește, sunt printre străini, în noapte… În sufletele lor se putea înfiripa întrebarea: Oare de ce nu am putut face mai mult pentru acest copil? Așadar, nimic în această situație nu ne-ar sugera că ar fi ceva nobil sau poetic acolo. – Desigur, după aceea se întâmplă evenimentele. – Dar este bine, dacă observăm că există o realitate foarte dură, în care trăim cu toții: uneori se termină banii, ne este afectată sănătatea, câteodată ni se termină și răbdarea, uneori suntem nemulțumiți de noi înșine și de alții, uneori suntem obosiți, viața este scurtă...
Toate acestea sunt o realitate. O realitate aspră. Și cum va deveni această realitate aspră o viață trăită frumos?
Odată cu nașterea lui Isus, am dobândit capacitatea de a vedea dincolo de aparența lucrurilor. Sf. Scriptură spune: „Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12). Cel care L-a primit, cel care crede în El, vede dincolo de aparența lucrurilor, în sensul bun al cuvântului. Vede frumusețea, poezia, dragostea lui Dumnezeu, ceea ce a primit în dar, ceea ce i s-a dat cadou.
Avem ochii credinței? Aceasta este aptitudinea care vede dincolo de aparența lucrurilor, vede că aici nu există doar realitatea neîndurătore a oamenilor care nu găzduiesc Sfânta Familie, că nu există doar oboseală și suferință, ci descoperă realitatea mai mare, faptul că dragostea lui Dumnezeu tocmai s-a manifestat. Dumnezeu Cel Atotputernic a coborât printre noi. Crăciunul ne deschide ochii către această realitate. Aceasta îl face atât de frumos. Cumva, acum nu mai vedem doar realitatea aspră în care trăim, ci și această altă realitate pe care, la început, o percepem doar cu ochii credinței. La început, pentru că mai târziu, foarte des, o vom vedea și cu ochii noștri trupești, cum încep să vadă și Maria și Iosif: vin păstorii, îngerii, vin magii... aici s-a întâmplat ceva, a început ceva. Dar pentru aceasta este nevoie de credința, care nu se bazează pe ceea ce vedem, care este mai mult decât ceea ce vedem.
Vederea va veni după ce am răspuns cu credință chemării lui Dumnezeu.
Sărbătorim nașterea lui Isus Cristos. Și în spatele tuturor lucrurilor, dincolo de ele, mai presus de toate, să-L vedem pe Emmanuel care trăiește printre noi, pe Dumnezeul care locuiește aici, trăiește aici în mijlocul poporului Său!
Dacă nu pierdem această capacitate de a vedea, viața noastră se poate schimba din temelii.
Am auzit cândva o povestire.
A fost odată o mănăstire care tocmai trăia niște vremuri grele. Călugării îmbătrâniseră tot mai mult, iar tinerii aspiranţi erau din ce în ce mai puţini.
Cei rămași îşi împlineau îndatoririle cu tristețe și cu inimă grea. S-au strâns, ca să se sfătuiască.
S-au gândit că în pădurea din jurul mănăstirii trăia un bătrân înțelept, pe care ar trebui să-l viziteze. Abatele mănăstirii l-a și vizitat. Bătrânul l-a ascultat și, în cele din urmă, i-a dat un sfat: - Spune o singură frază celorlalți călugări, pe care nu mai ai voie să o repeți. Doar o singură dată ai voie să o rostești. Iată cum sună propoziția: Mesia este printre voi.
Întors la mănăstire, abatele i-a adunat pe călugări şi le-a zis ceea ce i-a spus înțeleptul: Mesia este printre noi. Călugării nu au avut voie să repete această frază. Ei s-au întrebat ce ar putea însemna acest lucru: oare care dintre ei este Mesia, oare este fratele Toma sau fratele Ilie, sau fratele Matei, sau poate sunt chiar eu?
În timp ce se gândeau la toate posibilitățile, călugării au început să se privească și să se comporte altfel unii cu alții. Își arătau un respect extraordinar unul față de celălalt gândindu-se că poate unul dintre ei este Mesia. Încetul cu încetul, atmosfera din mănăstire s-a schimbat așa de tare, încât vizitatorii, care mai treceau pe la ei, au observat această schimbare ce-i înconjura pe călugări, le-a plăcut atmosfera plină de iubire, și și-au chemat și prietenii, au venit și tinerii. Au fost și unii care au simțit chemarea pentru viața monastică. Așa s-a reînnoit acea mănăstire.
Oare noi suntem conștienți de faptul că Mesia este într-adevăr printre noi? A venit, ca să fie alături de noi. Oare avem ochi să descoperim că trăiește chiar aici, în cel de lângă noi, și în noi? El vrea să trăiască și în relațiile noastre. A devenit om, ca să fie alături de noi și ca să ne arate cum este Dumnezeu. A devenit foarte mic. Atât de mic, încât alții să se poată apleca spre El, să Îl poată ajuta, a devenit o persoană ce poate fi iubită. Și de atunci este printre noi, deschizându-ne ochii pentru a-i descoperi prezența, deschizându-ne inimile, ca să ni le umple pe de-a-ntregul, iar toată viața noastră să devină un răspuns de iubire la iubirea Lui.
Cu aceste gânduri Vă doresc, dragi credincioși, o sărbătore a Crăciunului binecuvântată!

† Iosif
Episcop diecezan

 


† ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler
și iubitorului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la
Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

                       „Nașterea Ta, Cristoase
                               Dumnezeul nostru,
                           răsărit-a lumii lumina
                                     cunoștinței...”
                 (Troparul Nașterii Domnului)

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,
Iubiții mei fii sufletești!

În fiecare an sărbătorim marele praznic al Crăciunului întru amintirea nașterii Mântuitorului Isus Cristos.
Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Maria Fecioară, și s-a făcut om.
Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu în lume să repare ofensa nemăsurată adusă maiestății divine, de către om. Repararea trebuia făcută de o persoană mai presus de om fiindcă și greșeala a fost comisă față de Ființa supremă, față de Dumnezeu.
Astfel Fiul Omului, a doua persoană a Preasfintei Treimi, de o ființă cu Tatăl, s-a învoit să ia asupra Sa toată urgia dreptății divine și prin jertfa vieții Sale, să-l facă pe om să înțeleagă și gravitatea păcatului, dar și marea iubire a lui Dumnezeu față de el!
Pentru aceasta, Isus se coboară din gloria nemărginită și luând chip de rob se naște într-o familie modestă, într-un grajd, o peșteră, la marginea orașului Viflaim, un mic orășel din Iudeea. Condiția de umilință a Mântuitorului nu poate fi înțeleasă de mintea limitată a omului! Este o umilință care te înspăimântă, te face să tremuri!
Dumnezeu cel veșnic, însăși frumusețea și bogăția, însăși plenitudinea fericirii, se nimicește... și până unde... acolo unde nimeni nu-L aștepta pe Mesia, pe Regele, pe Împăratul care va elibera popoarele!

Iubiți credincioși,


Crăciunul este una din cele mai mari sărbători ale creștinătății. În peștera din Viflaim S-a născut marele împărat al păcii, prin care toți ne naștem din nou spre viața de veci. E sărbătoarea dragostei lui Dumnezeu față de noi. Cel născut azi în peștera din Viflaim a fost al doilea Adam, care s-a făcut om, ca să-i curețe pe oameni de păcatul cel dintâi.
S-a născut tocmai atunci când îl dorea toată lumea. Sătui de multele nenorociri, de războaie și de neînțelegerile cele multe, oamenii așteptau să răsară din cer soarele dreptății. Oamenii au priceput că ei merg pe o cale rătăcită și L-au așteptat pe Cel trimis din cer, care să le arate calea ce duce la adevărata viață.
Era în anul 753 după zidirea cetății Roma, când August, marele împărat, a dat poruncă să se înscrie tot omul, dar fiecare în locul de unde se trăgea neamul lui. În acea vreme locuia în Nazaret Fecioara Maria, care era logodită cu Sfântul Iosif. Neamul lor se trăgea din orașul Viflaim, drept aceea s-au dus la Viflaim, ca să se înscrie. Au trebuit să facă un drum lung, de mai bine de-o săptămână. Când au ajuns în Viflaim, n-au mai găsit nicio casă, unde să se adăpostească peste noapte. Străinii cei mulți, care au mai venit la Viflaim ca să se înscrie, au ocupat toate locuințele.
Iosif și Maria au fost siliți așadar să meargă la capătul orașului. Acolo era o peșteră, care se folosea uneori ca și staul pentru oile și animalele păstorilor din jurul Viflaimului. Aici au fost siliți să se adăpostească și aici S-a născut în noaptea aceea sfântă mântuitorul lumii.
Maria, după ce S-a născut Pruncul, La înfășat și L-a culcat în iesle (cf. Lc.2,7).
Sfântul Augustin interpretează ieslea ca fiind locul în care animalele își găsesc hrana. Aici în iesle este culcat Cel care se numește El însuși ca adevărata pâine coborâtă din cer, ca adevărată hrană de care omul are nevoie pentru existența sa. El este hrana care dă omului adevărata viață, viața veșnică. Astfel ieslea ne orientează spre masa Domnului la care omul este invitat să primească pâinea cerească, Sfânta Euharistie. Ieslea este reprezentată ca masa altarului.
În noaptea aceea sfântă, în jurul Viflaimului se aflau mai mulți păstori, care își păstoreau turmele. Cum priveau cu ochii înălțați spre cer, au văzut o lumină mare și s-au înspăimântat. Un înger s-a apropiat de ei și le-a zis: Nu vă temeți, că iată vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul: astăzi s-a născut Mântuitorul, Cristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi vouă semnul: afla-veți un prunc înfășat, culcat în iesle (cf. Lc. 2,8-20).
Vedem, așadar, că păstorii au fost cei dintâi cărora li s-a vestit nașterea lui Cristos. Aceasta a însemnat că Pruncul cel nou născut avea să fie păstorul, care va povățui turma cea cuvântătoare (adică pe oameni) la pășunea cea adevărată.
Nici nu a încheiat îngerul cuvintele, când de-odată s-a auzit o cântare de mii de glasuri. Mulțime nenumărată de îngeri s-a coborât din cer și au lăudat pe Dumnezeu cântând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bună învoire”.
Au dat mărire lui Dumnezeu, pentru că a trimis pe Unul născut Fiul Său în lume, iar pe oameni i-au îndemnat să trăiască în pace și bună înțelegere. Ce au făcut atunci păstorii? Au zis unii către alții: să mergem la Viflaim, să vedem lucrul care ni l-a arătat nouă Dumnezeu. Au plecat în grabă și ajungând la peșteră au aflat pe Maria, pe Iosif și Pruncul înfășat și culcat în iesle, cum le-a spus lor îngerul. S-au închinat Pruncului și au spus tot ce le-a arătat lor Dumnezeu.
Așa a fost nașterea lui Isus Cristos, pe care noi o sărbătorim în tot anul la Crăciun. Întru pomenirea acestor minunate întâmplări, creștinii în seara de Crăciun cântă colinde și cântece de stea iar în biserici se cântă cântecul îngerilor: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bună învoire.”

Iubiți credincioși,

În încheiere, doresc să consemnez câteva din cele mai importante evenimente ale Anului Domnului 2019:
      1. În perioada 30 mai - 2 iunie a avut loc vizita în România a Sfântului Părinte Papa Francisc. Această vizită este cea de-a doua a unui Suveran Pontif în țara noastră și a avut loc la 20 de ani după vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, din 7-9 mai 1999. În prima zi a vizitei, Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la București unde s-a întâlnit cu autoritățile de stat din România, a fost în vizită la
Patriarhia Ortodoxă Română, iar seara a pontificat Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Iosif” din București.
În a doua zi a fost în pelerinaj la Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc unde, de asemenea, a pontificat Sfânta Liturghie.
În aceeași zi de 1 iunie, după-amiază, a fost în mijlocul credincioșilor de la Iași.
În cea de-a treia zi a vizitei sale în România, la 2 iunie 2019, Sfântul Părinte a fost la Blaj, pe Câmpia Libertății, unde - în cadrul Sfintei Liturghii solemne la care au participat zeci de mii de credincioși - Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte Episcopi greco-catolici români martirizați pentru credința lor în perioada
comunistă:
      • Fericitul Ioan Bălan, Episcop martir;
      • Fericitul Valeriu Traian Frențiu, Episcop martir;
      • Fericitul Vasile Aftenie, Episcop martir;
      • Fericitul Tit Liviu Chinezu, Episcop martir;
      • Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, Episcop martir;
      • Fericitul Alexandru Rusu, Episcop martir;
      • Fericitul Ioan Suciu, Episcop martir.
      2. Un al doilea eveniment important al acestui an a fost jubileul Nostru de 25 de ani de Episcopat.
      3. La acest mare Praznic al Nașterii Domnului sărbătorim și 30 ani de la renașterea în libertate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice - după 40 ani de persecuție.
Pentru toate harurile primite, aducem mulțumiri Pruncului Isus născut la Viflaim, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Cu aceste gânduri și cu părintească dragoste, vă dorim să petreceți Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Anului Nou 2020 cu sănătate și belșug de haruri cerești!
          Sărbători fericite!
          La mulți și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări,
† ALEXANDRU
Episcop de Lugoj


„Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (Galateni 4,4)

De când Isus a venit să locuiască împreună cu noi, ştim că Dumnezeu cunoaşte încercările noastre şi are compasiune pentru noi în suferinţele noastre. Fiecare fiu şi fiică a lui Adam poate înţelege că divinul nostru Creator este prietenul păcătoşilor. În fiecare învăţătură despre har, în fiecare făgăduinţă a bucuriei, în fiecare acţiune a iubirii, prezentată în viaţa Mântuitorului pe pământ, noi L-am văzut pe „Emanuel, Dumnezeu cu noi”. Fără nici o umbră de îndoială, din acel sfânt ceas al naşterii Domnului, nici o făptură de lut nu se mai poate socoti singură, abandonată, nepreţuită sau fără viitor. Sau cel puţin n-ar trebui să se mai socotească... Şi totuşi ce paradox! Continuăm să păstrăm sau chiar să mărim distanţa faţă de Cel ce ne aşteaptă cu braţele deschise. Copleşiţi de obsesii egoiste, în goana după fericiri ce mâine vor fi doar deşertăciuni, riscăm să pierdem o mântuire atât de mare. În vreme ce scriu aceste rânduri mă întreb câţi vor fi aceia, dispuşi la ceas de sărbătore, să le şi citească. Şi dintre cei ce le vor citi, câţi vor privi dincolo de brad şi ghirlande, de moşi crăciuni sau crăciuniţe, de mese bogate sau ospeţe, pentru a contempla atâta dragoste, atâta grijă, atâta dor, atâta mântuire...Ce-ar fi să ieşi în miez de noapte părăsind pentru o clipă petrecerea? Ai putea să-L întâlneşti în toată măreţia Sa privind doar bolta înstelată. Apoi ai putea să-L descoperi în toată dragostea Sa măsurând cu privirea distanţa de acolo de sus până în inima ta. De acolo a venit pentru tine. A părăsit toată mărirea şi slava pentru că-ţi înţelegea singurătatea şi durerea şi nevoile şi neputinţa. În liniştea nopţii, departe de tumultul petrecerii ai putea auzi desluşit şoapta îngerului vestitor cu același mesaj adresat acum două milenii lui Iosif: „Nu te teme să primeşti în inima ta pe Cel ce s-a născut de la Duhul Sfânt şi care se numeşte Emanuel, Dumnezeu este cu noi”. Ce minunat ar fi şi când te gândeşti că o asemenea trăire chiar ţi-ar fi la îndemână! Depinde doar de tine!
Fie ca anul 2020 să devină unul de umblare cu prinţul Emanuel, în pace, bucurie şi împlinire!
Și ține minte ca El a venit pentru ca tu și cu mine, noi toți, să fim în sfîrșit liberi, să avem viața din belșug, să fim din nou cu adevărat copii legitimi ai Tatălui din ceruri!
Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!

Pastor Mihai MAUR, preşedintele Conferinţei Banat
a Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea

 

Hristos, cadoul cel mai preţios!

Dragi creştini,

Cel mai frecvent cuvânt pe care îl auzim rostit în luna decembrie, în fiecare an, este cuvântul cadou. Luna decembrie este perioada din an în care se fac cele mai multe cadouri celor dragi. Acest lucru aduce bucurie în viața celui care primeşte, dar şi în viața celui care dăruieşte.
Însă indiferent cât de valoroase şi costisitoare sunt cadourile pe care oamenii şi le fac unii altora, nimic nu depăşeşte în valoare şi importanță cadoul pe care Dumnezeu l-a făcut rasei umane. La vremea hotărâtă, Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său în această lume ca să împlinească profețiile, să ne descopere slava Sa, să ne ierte de păcate şi să ne dăruiască mântuirea sufletului.
Isus Hristos este cadoul perfect, cel mai prețios pe care cerul putea să-l ofere pământului. Paşii lui Isus pe Pământ sunt mai importanți decât paşii omului pe Lună.
La această sfântă sărbătoare să fim plini de recunoştiință față de Cel care ne-a trimis cel mai minunat cadou, pe Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru.
Să ne închinăm cu respect şi mulțumire Pruncului Isus, să mergem cu evlavie şi bucurie la lăcaşele de închinare, să mărturisim cu convingere şi claritate mesajul Întrupării Mântuitorului celor care încă nu înțeleg semnificația acestei sărbători.
Să aveți sărbători pline de har, bucurie, prosperitate şi pace, iar Hristos, cadoul suprem, să fie adevăratul motiv al praznicului nostru!

Ionel TUȚAC,
preşedintele Comunității Bisericilor
Creştine Baptiste Timişoara

La-mplinirea vremii
(Galateni 4, versetul 9)

Dragi cititori,


să nu uităm că am fost puși pe acest pământ cu scopul de a împlini voia lui Dumnezeu, și iubirea Sa pentru ființa umană este zugrăvită în Evanghelia după
Ioan, capitolul 3, versetul 16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, omenirea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Voia lui Dumnezeu este sfințirea noastră.

Iubiții Domnului și-ai mei,

Minunea Nașterii nu va înceta să ne umple inimile de bucurie. Cu reverență, vă îndemn în dragoste sfântă față de dumneavoastră, să acceptăm împlinirea vremii față de noi și în viața noastră, așternând ieslea inimilor noastre, și în ele să ia ființă Fiul lui Dumnezeu, și aceasta va fi o mare minune la împlinirea vremii, pentru noi.
Astăzi, dacă auziți glasul Domnului, nu vă-mpietriți inimile! Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat față de noi prin faptul că a trimis pe singurul Său Fiu în lume, ca noi să trăim prin El (1 Ioan 4 și versetul 9), și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care-o are Dumnezeu față de noi.
Nașterea Domnului Isus Hristos să vă fie de folos!
Hristos s-a născut!
Urarea mea, pentru toți cititorii mesajului meu, este cea din fiecare an: Sărbători Binecuvântate, cu Fericire și Sănătate, și un An Nou în care să fie mai bine, mai ales sufletește.
Cu același dor și sinceritate, transmit Sărbători Fericite și mă bucur că Dumnezeu m-a hărăzit să pot să vă vorbesc și anul acesta!

Pastor Constantin LEONTIUC,
Comunitatea Penticostală Timișoara