Centralele termice au fost realizate cu scopul de a întreține confortul locuinței în ceea ce privește sistemul de încălzire, iar pentru o bună funcționare acestea trebuie întreținute corect în mod constant. Pentru a evita costuri suplimentare și eventuale complicații, există anumite operațiuni care nu pot fi sub nicio formă neglijate: revizii și verificări centrale termice.

Efectuarea reviziilor și a verificărilor tehnice este o obligație ce revine beneficiarului conform procedurii și legislației în vigoare. Aceasta presupune mai multe măsurători și probe tehnice, pentru a putea stabili dacă echipamentul funcționează în parametri normali și dacă este montat corect, conform prescripțiilor tehnice ISCIR.

O primă etapă este verificarea tehnică periodică

Verificarea tehnică a centralei se realizează pentru a se putea stabili gradul de uzură al echipamentului, precum și funcționarea acestuia în parametri normali. Această operațiune are drept scop prevenirea defecțiunilor și menținerea centralei în condiții de siguranță și randament, optimizarea consumului de combustibil(întrucât un consum mai mare decât limita obișnuită scade practic eficiența centralei), reautorizarea funcționării echipamentului.

Verificarea tehnică periodică reprezintă atât o măsură preventivă de siguranță, cât și o obligație legală a clientului. Orice verificare în ceea ce privește buna funcționare a centralei trebuie efectuată de către un personal calificat și autorizat în acest sens. Un service trebuie să fie autorizat ISCIR pentru a putea realiza curățări și deschideri centrale.

Totodată, în cazul unor defecțiuni datorate neglijenței verificărilor și reviziilor centralei, reparațiile acesteia trebuie făcute rapid, pentru a nu avea parte de consecințe neplăcute.

În ce constă verificarea tehnică periodică

Există o serie de verificări care trebuie efectuate la nivelul centralei termice:

  • Verificarea completă a echipamentului și menținerea condițiilor inițiale;
  • Verificarea și curățarea centralei, precum și a elementelor componente ale acesteia;
  • Verificarea filtrelor și schimbătoarelor de căldură;
  • Verificarea tuturor dispozitivelor de control, reglare și siguranță;
  • Reglarea și verificarea instalației de ardere;
  • Verificarea presiunii din rampa de gaz;
  • Analiza și verificarea emisiilor cu analizatorul de gaze;
  • Verificarea tensiunii la priza de alimentare.

Cine trebuie să efectueze verificarea tehnică a centralei

Nu orice firmă se poate ocupa de efectuarea verificării tehnice a unei centrale termice, întrucât este nevoie atât de autorizație, cât și experiență în acest sens. Astfel, această operațiune este lăsată pe seama specialiștilor, cu o bună pregătire în domeniu, respectiv a unui  service centrale termice.

La cât timp trebuie efectuată verificarea tehnică

Centrala termică este solicitată în mod deosebit pe parcursul iernii, iar uzura și învechirea materialelor sunt aspecte care ar trebui cunoscute din timp. Pentru siguranța fiecăruia dintre clienți, necesitatea verificărilor tehnice a devenit obligatorie, o dată la doi ani. Acesta este intervalul aplicat prin lege, însă acestea se pot efectua și mai des, în funcție de nevoia clientului. Recomandarea specialiștilor este ca operațiunea să fie desfășurată în fiecare primăvară și toamnă, mai precis după folosirea intensă a centralei pe tot parcursul iernii.

Verificările tehnice ale centralei sunt într-adevăr o necesitate. Centrala termică va funcționa în condiții optime, locuința va fi în siguranță, iar randamentul centralei va fi mereu ținut sub control. Pe lângă faptul că sunt necesare, sunt și obligatorii prin lege, iar costurile sancțiunilor aplicate celor care nu respectă termenul limită sunt mult mai mari decât cele ale operațiunilor propriu-zise. Este mai bine să fii precaut, decât „păgubit”.