Clinica de Mari Arși a Spitalului Județean din Timișoara a fost inaugurată miercuri, 9 octombrie, în prezența ministrului Sănătății, Sorina Pintea. La eveniment au mai participat autorități județene și reprezentanți ai instituției medicale.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea și-a exprimat mulțumirea cu privire la deschiderea clinicii, afirmând că aceasta este identică, sau chiar la un nivel superior față de clinicile din străinătate.
Am văzut centre din străinătate și sunt atât de mândră că acest centru este identic și poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că începând de mâine acest centru va putea să primească pacienți, că are medici și personal pregătit pentru a putea trata acest tip de pacient, că Ministerul Sănătății, autoritățile locale și spitalul au realizat această minune. Este o zi istorică”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Clinica de la Casa Austria este cea mai mare de acest fel din țară, însă momentan s-au deschis doar trei saloane, din cinci, câte vor fi în total. Conform spuselor autorităților prezente, celelalte două boxe se vor deschide în maximum două, trei săptămâni.
Boxele sunt gata, ele sunt finalizate ca și celelalte trei, doar că aceste lucrări suplimentare au fost obligatorii a fi executate, pentru că este vorba despre un generator care asigură curentul în caz de probleme în acest corp de clădire. De asemenea, o altă achiziție a Ministerului Sănătății, prin Banca Mondială, unitatea de sterilizare. Acestea nu au putut fi executate în același timp cu celelalte, motiv pentru care s-au făcut aceste lucrări suplimentare, finanțate de către consiliul județean. Nu se pune problema banilor. Am vrut să fim sută la sută capabili să asigurăm absolut totul, din punct de vedere medical și tehnic, pentru pacienții care vor fi internați în acest centru. Acesta este motivul pentru care vom porni cu trei boxe. Am considerat obligatoriu să le pornim, pentru că fiind finalizate, personal existent, aparatura sosită de la minister, era incorect și inuman să nu pornim cu ele, chiar dacă pentru celelalte două probabil va mai dura o perioadă de timp până la finalizarea actelor”, a declarat Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara.

Lucrările la Clinica de Mari Arși din Timișoara au început în urmă cu mai bine de trei ani și cu toate că amenajarea spațiului s-a finalizat încă din 2016, aparatura medicală necesară a sosit abia de curând. Licitațiile pentru dotarea secției au fost organizate de Ministerul Sănătății.

Investiția se ridică la 5 milioane de euro. Banii provin de la Consiliul Judeţean Timiş, care s-a ocupat de amenajare şi de la Banca Mondială, prin Ministerul Sănătăţii, pentru dotarea clinicii cu aparatură medicală.


Ioana NICOLESCU