Sâmbătă, 31 august, la apelul profesorului Iosif Martinescu din Pietroasa, om al locului și pasionat de natură, peste 20 de voluntari ai Asociației Acasă în Banat s-au mobilizat pentru a da o mână de ajutor la curățenia și amenajarea unor trasee turistice pe cursul superior al râului Bega – Poieni.

Înarmați cu mănuși și saci, voluntarii au reușit să adune în câteva ore o camionetă plină de gunoaie, doar de pe cursul râului. Printre deșeuri se regăsesc buchete de flori de plastic, un cauciuc de tractor, un număr mare de pet-uri, pungi de plastic și doze de bere.

Pentru a pune cu adevărat în valoare zona, a fost și amenajată și reparată poteca ce duce la cascada Șopot, astfel încât turiștii să ajungă în câteva minute acolo. Mai mult, voluntarii au montat panouri de avertizare și informare.

Asociația Acasă în Banat ia pentru prima dată parte la o acțiune de ecologizare și de amenajare a spațiului natural și considerăm că a fost un succes. Ne dorim să punem în valoare și mai bine patrimoniul natural al Banatului, iar turismul să fie unul curat și responsabil”, a declarat președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

Cascada Șopot se află în Munții Poiana Ruscă, singurii munți din județul Timiș. Accesul se face prin Comuna Pietroasa, satul Poieni, unde există și o biserică din lemn, apoi se poate urca până la tabăra Poieni Strîmbu, de unde accesul la cascadă este ușor. Toată zona Pietroasa are bogății naturale și tradiții locale care încă se mai păstrează.

Ioana NICOLESCU