Tema: Revoluția

Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii anunță un apel deschis în cadrul proiectului său, Memoriile Cetății. Organizatorii așteaptă propuneri creative pentru transformarea cartierelor prin intervenţii murale care vor avea loc în spaţiul public în perioada 14-20 octombrie. Înscrierile se fac până în data de 12 septembrie 2019.

Cinci dintre propunerile primite vor fi premiate cu câte 3.500 de euro, iar selecția va fi realizată de către un juriu din care fac parte: Andrei Condoroș, peisagist; Corina Nani, designer, organizator FISART, lector univ. dr., Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest, Timișoara; Claudiu Toma, arhitect, reprezentant al Parasite Studio, care a câștigat concursul de arhitectură Memoriile Cetăţii 2018; Mihai Zgondoiu, artist vizual, curator; Andreea Săsăran, artist vizual, reprezentant al echipei Memoriile Cetăţii 2019.
Mai multe detalii și regulamentul sunt disponibile pe pagina web desicată evenimentului. 

Proiectul aduce cultura în cartierele Timișoarei

Apelul este parte din a doua ediție Memoriile Cetății, o inițiativă care consolidează legăturile dintre oameni și poveștile cartierelor timișorene. Pornind de la ideea că, în mod conștient sau nu, împărțim fragmente de memorie cu străzile pe care le străbatem, cu porțile pe sub care trecem, cu oamenii pe care îi cunoaștem sau chiar cu cei care ne sunt străini, în perioada 14-20 octombrie 2019 proiectul va aduce cultura în cartierele orașului și va invita timișorenii să descopere împreună hărțile intime ale comunităților respective. Locuitorii vor avea astfel ocazia să descopere, alături de artiști, personalități ale orașului și turiști, tipuri de intervenții artistice în spațiul public, aflate chiar sub ferestrele lor.

Tema din acest an, Revoluția, pornește de la evenimentele din ‘89 și se extinde până la cele mai diverse forme de rezistență pe care le întâlnim la nivel social sau chiar individual.
Pentru că trecutul istoric este o componentă importantă a identității culturale, cei 30 de ani de la Revoluție vor fi comemorați în cadrul ediției din acest an. Pornind de la premiza că istoriile se completează una pe cealaltă, bazându-se pe martori și pe mărturii directe, artiști și localnici vor încerca să contureze perspective personale asupra evenimentelor din '89. Fragmente ale memoriei colective, care au supraviețuit timpului vor fi transmise mai departe devenind o punte între generații, dar și un prilej de dezbatere și conștientizare a însemnătății lor istorice”, spune Ionuț Suciu, coordonatorul proiectului.

Proiectul Memoriile Cetății este realizat de Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019. (I.N.)