Autoritățile județene anunță contractarea prin licitație a serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate pentru lărgirea la patru benzi a drumului spre Sânandrei. Documentația a fost dată în lucru, iar proiectul cuprinde drumul județean 692, sectorul dintre DN 69 și Sânandrei. Totodată, ținând cont de faptul că investiția presupune o extindere față de limita de proprietate a beneficiarului, prestatorul va elabora și documentațiile privind exproprierea terenurilor, necesare executării lucrărilor.

Consiliul Județean Timiș (CJT) a alocat 75 de zile pentru realizarea studiului de fezabilitate și 100 de zile pentru obținerea terenului, în acest caz nefiind incluse în calculul duratei termenele aferente avizărilor și emiterilor de hotărâri/decizii de către beneficiar și OCPI.

Prin documentația dată în lucru, se dorește găsirea celor mai bune opțiuni tehnico-economice posibile pentru realizarea obiectivului de investiții. Pe lângă modernizarea drumului, se are în vedere refacerea/completarea dispozitivelor de colectare și scurgere a apelor, cât și corelarea soluției proiectate cu PUZ-urile aprobate.
Creștem capacitatea drumului, viteza de deplasare, cât și siguranța și confortul utilizatorilor. Ne-am asigurat că prin serviciile contractate vom avea o bună parte din documentație finalizată. Mă refer aici și la exproprierea terenurilor pentru cauză de utilitate publică. După ce primim aceste documente, vom putea licita proiectarea și execuția lucrării, în cursul acestui an”, spune președintele CJT, Călin Dobra

Autoritățile promit și lărgirea celorlalte drumuri județene care fac legătura unor comune cu Timișoara.

Ne-am propus să lărgim toate drumurile județene care fac legătura dintre Timișoara și comunele periurbane. Așa se face că vor intra în lucru și drumurile către Moșnița Nouă și Dumbrăvița”, a mai adăugat Călin Dobra.

Ioana NICOLESCU