În luna martie a acestui an autoritățile locale au anunțat data până la care firmele din Timișoara pot repara spațiile publice unde au efectuat lucrări. Termenul limită stabilit a fost 15 aprilie, astfel că imediat după trecerea acestei zile s-au făcut o serie de verificări la nivelul orașului. Dacă o parte din drumurile, trotuarele sau spațiile verzi afectate au fost reparate, o altă parte au rămas în aceeași stare. Firmele care nu s-au conformat cerinței primăriei au fost sancționate, astfel, în ultima perioadă s-au dat șapte amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei.

S-a constatat că în multe locaţii au început lucrările pentru aducerea la starea corespunzătoare a domeniului public, dar mai sunt şi firme care nu s-au conformat şi care au fost amendate”, transmit reprezentanți ai Primăriei Timișoara.

Firmele sancționate au efectuat lucrări în următoarele locații: Parcul Copiilor/Michelangelo, străzile Constantin Stere, Petuniei, Colonel Ion Enescu, J.S.Bach, C. Brediceanu, Olarilor.

Verificările continuă iar firmele care nu se vor conforma vor fi amendate în mod repetat, conform reglementărilor legale în vigoare.



Ioana NICOLESCU