Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri Vinvest va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. Iubitorii de vin care vor trece pragul Salonului se vor bucura de peste 250 de sortimente, printre care unele în premieră la Timișoara: vinuri biologice, vinuri spumante ce conțin particule de aur, vinuri vechi de mai bine de 6 decenii. Iar acestea sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de organizatori pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Printre acestea, amintim prezentarea volumului „Arta culinară a Sfântului Munte". Cartea aparține părintelui Epifanios, recunoscut drept unul dintre cei mai importanți monahi ai Muntelui Athos, unde trăiește de peste 40 de ani. Pasionat de vin și gastronomie, a inclus cele două arte în viața sa monahală și a ridicat un atelier pentru producerea vinului. Volumul a fost tradus până în acest moment în opt limbi, iar rețetele celebrului monah vor fi prezentate chiar de acesta la Vinvest 2019.

Un al punct de interes major din cadrul evenimentului este vinul spumant Imperator 24K – un vin spumant italienesc obținut prin metoda clasică și cu o compoziție în care se regăsesc particule de aur de 24 de karate. Băutura exclusivistă este pentru prima data la Vinvest și este produsă într-o serie limitată la una dintre cele mai cunoscute vinării din regiunea Francioacorta, Italia.
De asemenea, pasionații de vin se vor bucura și de o degustare specială de vinuri vechi – din anii 1958, 1965 sau 1995, susținută de prof.dr. Ioan Nămoloșanu, dar și de vinuri produse prin metode ecologice.

Sortimentelor de vinuri românești li se vor alătura sortimente din Serbia, Italia, Grecia și Republica Moldova, iar turismul vitivinicol grecesc va fi adus în fața vizitatorilor de președintele Asociației de Afaceri din Insula Ammouliani, Nikitas Martigakis, prin pachete turistice ce spun povești încântătoare despre tărâmuri de vis și vinuri autentic grecești.

Componenta educațională Vinvest va fi prezentă cu informații prețioase sub forma unor simpozioane și prezentări. „Bogăția sectorului vitivinicol și gastronomic regional, național și internațional”, „Vinuri noi și vinuri vechi” vor fi dezbătute de specialiști titrați în domeniu, dar nu vor lipsi nici manifestările din zona gastronomică, a artelor sau a literaturii.

De asemenea, ca în fiecare an, reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, precum importatorii și distribuitorii de vin, sau producătorii și distribuitori de utilaje își vor expune produsele în cadrul evenimentului.

La această ediție a Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara și-au adus contribuția aproape 100 de parteneri și colaboratori. Cei interesați să participe la Vinvest sunt așteptați vineri, 19 aprilie, și sâmbătă, 20 aprilie, între orele 10 – 19, iar duminică, 21 aprilie, între 10 – 17.

Ioana NICOLESCU