Cuplurile din Timișoara care își doresc să petreacă Ziua Îndrăgostiților într-un cadru romantic, dar inedit, pot alege să o sărbătorească în tramvai. Nu este vorba de un tramvai obișnuit, ci de unul amenajat pentru o călătorie mai specială.

Mai exact, este vorba despre inițiativa „Cina în tramvai”, menită să împletească iubirea cu istoria pe traseul primului tramvai electric din România. Organizatorii proiectului vor, totodată, să plaseze Timișoara în rândul marilor orașe europene precum Milano sau Bruxelles, unde doritorii au posibilitatea de a servi cina într-un tramvai-restaurant.

Pentru noi orice eveniment înseamnă emoție, iar Cina în tramvai reușește din plin să facă acest lucru. Călătorii vor fi purtați rând pe rând de la emoția surprizei la emoția servirii cinei preferate într-un cadru încărcat de poveste și până la emoția transmisă de compoziția muzicală din tramvai”, transmit organizatorii.

Astfel, joi, 14 februarie, tramvaiul-restaurant va urma două trasee. Scurta incursiune în istorie va începe la ora 18.30, la Muzeul RATT „Corneliu Miklosi”, situat pe Bulevardul Take Ionescu 83, pentru primul traseu. Tramvaiul va pleca pe al doilea traseu la ora 21, din primul loc în care s-au așezat oamenii pe teritoriul Timișoarei și anume Piața Libertății.

În revistă vor fi trecute obiective marcante ale „Cetății”, precum Piața Sf. Gheorghe, Piața Traian, Piața Bălcescu, Piața Maria, Catedrala Mitropolitană.

Ioana NICOLESCU