La puțin timp după ce municipiul Timișoara a primit recomandarea de a fi, în 2021, Capitală Culturală Europeană, în Bastionul „Theresia”, într-un spațiu închiriat, a fost inaugurat restaurantul „Fusion”, un restaurant elegant, cu mult bun gust, care promovează un concept gastronomic nou, în el regăsindu-se reunite cele mai cunoscute preparate culinare din întreaga lume. Așadar, în gastronomia restaurantului „Fusion”, putem găsi influențe  orientale, americane si europene, bazate pe ingrediente și preparate sofisticate.

„Am deschis restaurantul «Fusion» în urmă cu un an jumate și am obținut o clientelă foarte bună, adică persoane din oraș cu un nivel social ridicat. Încet, încet am început să schimbăm și nivelul nostru pentru că am luat bucătari, puțin, de calitate mai înaltă, ospătari mai profesionali, și atunci am încercat să facem un produs mai bine prezentat”, ne-a declarat patronul acestui restaurant, domnul Luigi Greco.

Odată cu preluarea administrației austriece asupra Banatului, noul imperiu a început refacerea europeană a provinciei. Bastionul a fost primul construit de noua administrație a Banatului, iar construcția lui a început în 1732 și urma să unească viitoarele bastioane „Francisc” și „Iosef”. La început s-a numit „Ravelinul de Proviant” (Ravelinul Depozitului de Alimente). Construcția lui a fost definitivată în 1733/1734, ulterior el fiind înglobat în zidul fortificațiilor, iar în 1744 a fost redenumit Bastionul „Theresia”, în onoarea arhiducesei Maria Terezia a Imperiului Austriac. Bastionul era situat în partea de est a cetății.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a avut loc defortificarea orașului Timișoara. În cadrul acesteia au fost demolate aproape toate fortificațiile. Bastionul „Theresia” a fost singurul bastion care nu a fost demolat, motivul fiind faptul că avea pe toată lungimea lui camere, utilizabile.

În zilele noastre, Bastionul „Theresia” este o atracție turistică și un spațiu în care se organizează activități culturale, aici regăsindu-se și cafenele, cofetării, restaurante și vinoteci.

Printre localurile de aici, vorbim acum despre „Fusion”, numele său fiind tradus prin „fuziune”, „unire”, „contopire”, meniul restaurantului cuprinzând  într-o singură unitate, vinuri de calitate și mâncăruri delicioase aduse din toate colțurile lumii. 

„Avem o locație foarte frumoasă, cu terasă chiar în curtea Bastion-ului, o terasă din spate în care facem evenimente private sau de prezentare. Acolo este mai răcoare, mai multă umbră, și spațiul are niște design-uri interioare foarte deosebite pe care lumea, am văzut că le admiră, sincer, foarte mult”, ne-a declarat patronul acestui restaurant, Luigi Greco.

Cu câteva zile în urmă, restaurantul „Fusion” a inaugurat sezonul estival, cu un meniu nou, iar despre acest moment, patronul Luigi Greco ne-a declarat: „Acum am deschis un meniu nou, cu domnul Daniel Cheregi care este bucătar și la domeniul Herneacova, în momentul de față, unul dintre cei mai buni bucătari din oraș și cu Bogdan Lobonea, care a fost un bucătar la «Cheers», un bucătar foarte, foarte special. Cred că avem cea mai bună echipă de bucătari din oraș. Lumea apreciază, și numele restaurantului a început să se cunoască. Bucătarii sunt apreciați pentru gătit, de clienți, clienții apreciind și persoana bucătarilor, iar asta ne încurajează mult să lucrăm la un nivel calitativ mai înalt”.

În restaurant se organizează diferite evenimente, nunți, botezuri, majorate, sărbătorirea unor zile importante etc. „Am organizat multe evenimente, nunți, botezuri de nivel important, și lumea vine la noi pentru că avem atât un model italian, cât și un model internațional de gătire și de servire a clienților”, a spus Luigi Greco.

Despre ceea ce se poate servi în acest restaurant, Luigi Greco ne-a declarat: „Noi avem aici, elemente italiene: paste făcute de noi, proaspete (carabioli și gnocchi) și alte modele mai internaționale, dar tot cu rețete italiene, tagliatelle și spaghete făcute cu anumite produse italiene, după care, carne, pește (puțin de tot), produse foarte proaspete. Avem bucăți de carne deosebită ca, chenina, tibona. Avem o cofetărie care merge pe evenimente private, cofetărie italiană, unde avem și prăjituri deosebite, italiene. Avem și un laborator de producție mai industrială, aici, aproape, care servește nunți până la 600 de persoane. Îl avem organizat destul de bine. Important pentru noi e calitatea și fericirea clienților, pentru că avem un nivel destul de ridicat, și clienții sunt puțin pretențioși”.

Despre cel mai căutat meniu, Luigi Greco ne-a declarat că, „cel mai căutat meniu este cel italian, dar oricum, clienții de la Timișoara caută multă carne, multă, multă carne. Și pește, dar majoritatea, carne, 80% caută carne deosebită și de la Italia și de la Irlanda, și în domeniul ăsta, carnea e important să fie super proaspătă și gătită cu mare atenție, pentru că e un produs destul de scump”.

Pe lângă gastronomie, restauranul are în atenție și activități culturale, aici desfășurându-se numeroase serate, lansări de carte etc. „Am deschis cu o lansare de carte, am mai avut serate de la Muzeul de Artă, serate culturale cu Consulatul Italian, cu Universitatea de Vest din Timișoara (secția italiană a Facultății de Filologie-Teologie-Istorie și Facultatea de Muzică, nota redactorului). Am avut cel puțin 15, 19 evenimente culturale”, ne-a spus Luigi Greco.

În viitor, restaurantul nu are programate evenimente culturale, dar dacă se ivesc pe parcurs, se declară deschis în a le susține și organiza, doar să fie dorință pentru ele: „Evenimente culturale, nu avem programate pentru viitor, dar în funcție de cine vine la noi să întrebe și să solicite, chiar dacă vrea să-l ajutăm, sau vine cu propria organizare, noi suntem pregătiți. În timpul verii avem o terasă foarte deosebită în față”, ne-a spus patronul Luigi Greco.

Activitatea depusă de personalul localului nu a rămas în urmbră, restaurantul obținând atenție, pe plan local, din partea unui vestit ghid culinar cu renume internațional, „Gault&Millau”. Acest ghid culinar include 141 de restaurante și localuri POP din 6 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Brașov, Sibiu). Restaurantele din Romania sunt evaluate prin intermediul acestui ghid culinar, primesc note și „bonete”, iar clasamentul astfel rezultat le conectează și le face vizibile în gastronomia internațională.

Astfel, pe plan local, restaurantul „Fusion” a fost evaluat în acest ghid culinar între primele 5 restaurante din oraș și a primit un premiu important. Despre această evaluare și premiul obținut, dar și despre urmările acestui premiu, patronul restuarantului, Luigi Greco, ne-a declarat: „Am fost, dintre cele 5 restaurante premiate în Timișoara, în ghidul «Gault & Millau», un ghid de restaurante foarte deosebite și, prin care, am primit un premiu foarte important, ca fiind unul din primele 5 restaurante mai deosebite din oraș. Până la acel premiu, nu am avut bucătarii pe care-i avem acuma. Sigur, pe viitor putem să creștem și, să intrăm pe piață, numărul 1”.

Dintre aprecierile clienților pentru serviciile și gastronomia restaurantului, spicuim:  „Concept excelent, un loc unde vă puteți bucura de un meniu internațional excelent, aveți niște băuturi foarte bune, răcoroase și groove în timp ce ascultați muzică exclusivă”.

 „Totul la superlativ. Mâncare excelentă, oameni faini și atmosferă pe placul meu. Recomand!”

„Se simte că toate preparatele sunt făcute cu atenție și cu ingrediente de calitate. Serviciul, în ansamblu, este impecabil (chelneri amabili, condiții de igienă superioară, timp de așteptare scurt). Felicitări!”

„Mancare cu stil, local ce trebuie vizitat! O arhitectură și un design combinat superb!”

„Serviciu şi calitate superioară! Un colţ de bucătărie italiană adevărată în România... Felicitări pentru locaţie!”

„Fusion... spune numele... fuziune între gust, cordialitate şi profesionalism. Puteţi mânca cel mai proaspăt sushi din Timişoara sau paste proaspete și carne excelentă. Fie că este masa de prânz sau cina, întotdeauna o experienţă diferită şi unică!”

„Mâncare bună, cu prețuri peste medie raportat la orașul Timișoara. Ce mi-a placut foarte mult, a fost amabilitatea cu care sunt tratat mereu când revin la acest restaurant. Design-ul restaurantului este, de asemenea, plăcut. Aș pune, tarta cu mere și frișcă, ce am mancat-o odată la meniul zilei, la rubrica deserturi, mi-a placut mai mult decat prăjitura cu pere din meniu. Recomand!”

„Foarte calitativ, și personalul extrem de bine pregătit. Recomand”.

Așadar, situat în vechea cetate a Timișoarei, într-un loc care poartă amprenta unor veacuri pline de istorie pentru provincia Banat, restaurantul „Fusion” își așteaptă, ospitalier, clienții fideli, dar și trecătorii turiștii care doresc să guste din gastronomia pe care personalul de aici le-o oferă, într-o Capitală Culturală a Europei plină de ardoarea de a se dezvălui așa cum a fost odată, dar și cu noutățile unui trecut ce se poate modela pe prezentul european al municipiului Timișoara. 

                    

Cornel Seracin

Foto: www.facebook.com/fusiontimisoara