Marți, 5 iunie, cu începere de la ora 13:50, la Primăria Timișoara, în Sala de Consiliu, va avea loc semnarea unei declarații de colaborare, între Primăria Municipiului Timișoara, Institutul Francez din România, compania Groupama și asociațiile locale din domeniu, Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), în vederea creării unui cinema de artă în centrul orașului nostru, în perspectiva anului 2021 și sub cupola rețelei Europa Cinemas.

Între partenerii mai sus menționați, au avut loc mai multe întâlniri, după ce, recent, opt săli, aflate în responsabilitatea RADEF, au intrat în proprietatea Primăriei Timișoara. În urma acestor întâlniri, a fost elaborat și supus atenției Primăriei Municipiului Timișoara un document care precizează aportul fiecărei părți implicate în proiect, document numit «Declarație de colaborare». 

Viitorul cinematograf de artă urmează sa fie fondat și renovat cu sprijinul companiei Groupama, al Institutului Francez, în colaborare cu asociațiile locale din domeniu, Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor, Asociația Română a Filmului Independent, precum și cu alți posibili parteneri interesați în a susține proiectul și având competențe de specialitate.

„Cinematograful de artă va fi amenajat fie în spațiul actualului cinema Timiș, fie în cel al fostului cinema Studio și, conform strategiei culturale a orașului 2014-2024, va avea forma unui «art house» având ca misiune promovarea filmului european, românesc, de autor”, se arată într-un comunicat mass-media, remis de Direcţia Comunicare/Compartiment Presă din Primăria Municipiului Timișoara.

La momentul semnării declaraţiei vor fi prezenţi : Nicolae Robu, Primar al Municipiului Timişoara, Dan Diaconu, Viceprimar al Municipiului Timişoara, François Coste, Director general Groupama Asigurări, Christophe Gigaudaut, Director, Institutul Francez din România şi Consilier de Cooperare şi Acţiune Culturală al Ambasadei Franţei, Bucureşti, Cyrille Fierobe, director delegat, Institutul Francez România-antena Timişoara, reprezentanţii asociaţiilor menţionate. 

Între părţile menţionate mai sus, urmează să fie semnat, în viitorul apropiat, un protocol de colaborare detaliat.

Cornel Seracin