Am crezut că va fi veșnic. Și, într-un fel, așa va rămâne. 

Este greu să îți aduni gândurile într-un astfel de moment. Vestea, deși nu era una care să fi venit brusc și pe neașteptate, este bulversantă din cauza a ceea ce reprezenta pentru noi Regele.

Majestatea Sa Regele Mihai a fost, întreaga sa viață, o oază de speranță pentru români. Așa a vrut destinul; așa s-a născut. Așa a trăit. În timpul domniei, în timpul exilului, în perioada de după 1989, Regele Mihai a fost farul călăuzitor spre care cei ce simțeau nevoia de moralitate, de decență și de bun simț își îndreptau privirile. Acolo, în zâmbetul trist al Regelui, găseam puterea de a merge mai departe. Găseam lecția că orice greutate și orice nedreptate poate fi depășită. Găseam verticalitatea de care cu toții aveam nevoie. Și, chiar dacă soarta a fost nedreaptă pentru Regele nostru, am avut întotdeauna în Majestatea Sa acel punct de sprijin, acel catalizator al tuturor speranțelor noastre care ne-a ajutat să mergem mai departe.

Am convingerea că momentul trist al trecerii la cele veșnice a Regelui nostru va schimba România. La fel cum, de-a lungul timpului, România și-a construit viitorul pe acțiunile Majestății Sale. Schimbarea, însă, trebuie să pornească de la noi. Dacă nu am reușit să ne ridicăm la înălțimea celui care ne-a fost contemporan, măcar să încercăm de acum să ne ridicăm la înălțimea moștenirii Sale.

Rămâne Principesei Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, greaua misiune de a continua să adune, în jurul Familiei Regale, speranțele noastre de mai bine.

Dumnezeu să-l aibă în pază pe Regele nostru și să ne ajute pe noi toți să transformăm această pierdere într-un moment de renaștere.

Flavius BONCEA