Sâmbătă, 7 octombrie 2017, Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului,vă invită, în Piața Unirii, între orele 10.00 - 15.00, la cea de-a patra ediție a Zilei Serviciilor Publice.

Ziua Serviciilor Publice a fost gândită de Națiunile Unite ca o amplă desfășurare de forțe, la care participă instituțiile de însemnătate publică. Așadar, sâmbată, peste 20 de instituții din Timișoara vă așteaptă cu standuri, utilaje, prezentări și demonstrații.  Ziua Serviciilor Publice va mai oferi vizitatorilor diferite spectacole și multe surprize. Participanții vor avea parte de numeroase activități desfășurate la standurile instituțiilor participante, concursuri, demonstrații și materiale promoționale. Instituțiile care vor participa la eveniment sunt: Primăria Municipiului Timișoara, S.C. Horticultura S.A, Aquatim S.A., S.C. Retim Ecologic Service S.A., Colterm S.A, S.C. Drumuri Municipale S.A., Regia Autonomă de Transport Timișoara, S.C. Piețe S.A, Direcția Poliția Locală Timișoara, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Direcția de Asistență Socială Comunitară Timișoara, Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Jandarmeria Română, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara, Administrația Bazinală de Apă Banat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” Timiș, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Compartimentul Voluntar pentru Situații de Urgență, Centrul Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor din Sectorul Automotive.

Program:

10.00 Orchestra Timișoara Big Band

11.00 Discursuri oficialități, vizitarea standurilor de către delegația oficială

12.00 Piesa de teatru „Doi Purceluși” - Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin

13.00 Concert Alpha Band

 D. GRIGORE