Guvernul României a luat, în ședința de miercuri, decizia de schimbare a prefectului de Timiș. Astfel, în ceea ce-l privește pe Mircea Băcală, s-a luat decizia privind „aplicarea mobilității” și trecerea sa în funcția publică de inspector guvernamental.

În locul său ca reprezentant al Guvernului în teritoriu a fost numită, cu caracter temporar, Eva-Georgeta Andreaș, fosta șefă de cabinet a fostului prim-ministru Sorin Grindeanu.

Unele surse susțin că această numire ar fi primul pas spre împăcarea dintre Sorin Grindeanu și liderul PSD, Liviu Dragnea. Mai mult, se pare că, pentru a cimenta această nouă prietenie, Grindeanu va primi un post de consul în Statele Unite ale Americii...

A. BORBELY