După ce a anunțat că cei care se plimbă cu monocicluri, role, skateboarduri, tricicletele, segwayuri, hoverboarduri și alte mijloace de deplasare de mici dimensiuni vor fi interziși pe străzile pietonale din centru de către Consiliul Local Timișoara deoarece reprezintă un real pericol pentru pietoni, primarul Nicolae Robu a decis să mai aștepte puțin. Nu de alta, dar au existat și câteva solicitări de dezbatere publică asupra proiectului primarului, drept pentru care acesta a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de marți.  Retragerea, însă, nu înseamnă anularea lui, ci doar o amânare: „Având în vedere faptul că este un proiect cu impact direct asupra unui număr mare de cetățeni – impact pozitiv, din perspectiva celor mai mulți, impact negativ din perspectiva altora – și că se solicită de către cei nemulțumiți o dezbatere publică, în semn de respect și față de cetățenii cu puncte de vedere minoritare, voi retrage proiectul de pe ordinea de zi de marți și voi organiza o dezbatere publică. N-au intrat zilele-n sac, cum se spune, putem aproba aceste restricții și la următoarea ședință, sper să nu se întâmple nimic grav până atunci, dincolo de stresul celor ce ies la promenadă în zonele dedicate”, a declarat Nicolae Robu.

Proiectul de hotărâre „interzice folosirea pe străzile și în piețele destinate promenadei: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Piața Unirii, strada Alba Iulia, strada Vasile Alecsandri, strada Mărășești, strada Eugeniu de Savoya, strada Ghe. Lazăr (tronsonul cuprins între strada Emanuil Ungureanu și Piața Unirii), strada Florimund Mercy, strada Enrico Caruso, strada G-ral Praporgescu a oricăror mijloace de locomoție, inclusiv a bicicletelor, tricicletelor, monocicletelor, trotinetelor, skateboard-urilor, hoverboard-urilor, segway-urilor etc.”. Este vorba despre aceleași străzi pe care au fost interziși și bicicliștii, în urmă cu aproape doi ani.  Proiectul de hotărâre prevede și amenzile propuse de Poliția Locală Timișoara, care vor fi date în funcție de... vârstă. Cei între 14 și 16 vor primi amenzi de 400 de lei, cei cu vârsta între 16 și 18 ani vor primi amenzi de 600 de lei, iar cei care au peste 18 ani vor primi amenzi de 800 de lei – aceasta în condițiile în care șoferii prinși că intră cu autoturismele în zonele pietonale riscă amenzi doar între 290 și 435 de lei.

Delia GRIGORE