În cadrul unui program național inițiat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), PROCIV 2017, și în județul Timiș se vor auzi o serie de alarme și avertizări cu rol de testare. Mai exact, vineri, 21 aprilie, se va desfășura un amplu exercițiu de testare și verificare a echipamentelor de avertizare și alarmare a populației în situații de protecție civilă. 

Astfel, în mai multe localități din județ va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației, sirenele, existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii județului Timiș vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10 -15. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

Inspectoratul Pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș recomandă cetățenilor să rămână calmi. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „EXERCIȚIU”.

La nivelul județului Timiș, există un număr de 148 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă.

Ioana NICOLESCU