Am mai scris-o (nu o dată). Am și discutat-o – inclusiv cu domnul primar, în vremea în care mai eram consilier local. Și cu directorul (de pe atunci) al (de pe atunci) Direcției de Patrimoniu. O repet – deși, cumva, știu că este degeaba.

În Timișoara se întâmplă, de vreo cinci ani încoace, un fenomen extrem de grav din punct de vedere a tot ceea ce înseamnă patrimoniu. Nu mă voi lega acum de altele, ci strict de patrimoniul sculptural al orașului.

Monarhist fiind, am fost foarte atent la ceea ce se întâmplă cu câteva statui din oraș: a Reginei Maria, a Regelui Ferdinand, a Regelui Mihai. La Regina Maria, sunt plăci de marmură dezlipite, litere căzute. La Regele Ferdinand, o placă se desprinde, milimetru cu milimetru, pe zi ce trece – sper să nu fie vreun copil pe lângă statuie atunci când placa respectivă o să cadă. Iar la bustul Regelui Mihai – nu am cuvinte, așa arată acum. Și nu sunt decât câteva luni de când, tot aici, atrăgeam atenția că asta se va întâmpla.

Dar, probabil, aceasta este o problemă măruntă, nesemnificativă chiar în comparație cu problema stringentă a mutării puilor de lângă Parcul Copiilor. O problemă care, pe de altă parte, dă măsura valorii actualei administrații a Timișoarei.

Flavius BONCEA