Marți, 4 aprilie, începând cu ora 13, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, se va desfășura conferința „Start-up vs Multi-națională: unde mă angajez?”. Evenimentul are loc în cadrul ITFest, proiect destinat celor interesați de domeniul IT și este organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT). 

„Conferința dorește să prezinte într-un mod obiectiv care sunt diferențele, ca angajat, între cele două tipuri fundamentale de companii din domeniul IT: start-up la început de drum și o multi-națională bine cunoscută. Pentru cei care sunt indeciși unde ar vrea să se angajeze și doresc să afle cât mai multe despre beneficiile pe care le pot avea în cadrul unei companii, conferința le oferă oportunitatea de a intra în contact cu experți din companiile de renume din zona de Vest, care vor răspunde la întrebările celor prezenți, dându-le informații de preț cu privire la subiectele abordate”, transmit organizatori ai evenimentului. 

Ioana NICOLESCU