În cadrul celei de-a XIV ediție a Salonului Internațional de Vinuri „Vinvest”, timișorenii vor putea alege și degusta sute de vinuri, unele în premieră națională. Evenimentul este unul cu tradiție în Timișoara și se va desfășura în perioada 31 martie – 2 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri.

Dintre cei 30 de expozanți prezenți, Cramele Hermeziu au anunțat că vor să participe cu noutăți de interes pentru publicul larg, astfel că vor lansa, în premieră națională, câteva vinuri noi, la Timișoara.

„Amploarea Vinvest este tot mai mare, de la an la an. Iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim pentru o piață internațională. Am reușit anul acesta să aducem în salon crame care au, în total, aproape 300 de feluri de vin. Toți cei care iubesc vinul sau își doresc să-l cunoască mai bine au șansa să discute cu specialiști despre arta consumului, asocierea cu gastronomia și inclusiv despre producție. Ca în fiecare an, și la această ediție sunt prezenți în târg reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, adică cei care dezvoltă logistica. Micii producători sau cei care vor să devină producători pot găsi la «Vinvest» soluții și răspunsuri importante pentru proiectele lor”, a spus ing. Lucia Pîrvu, director executiv Vinvest. 

În acest an evenimentul are cel mai amplu program de până acum: nouă degustări de vin asociate unor preparate gastronomice, patru tombole cu premii în vin și vacanțe în România, lansare de carte, dezbateri pe tema importanței turismului vitivinicol din România, un domeniu extrem de relevant pentru strategia de dezvoltare a turismului românesc. De altfel, Vinvest a fost prezent pentru susținerea activităților turistice vitivinicole în cadrul Târgului de Turism al României, unde s-au purtat discuții pe această temă și cu ministrul Turismului domnul Mircea Titus Dobre.

„Este foarte important să dăm atenție acestui domeniu complementar producției vinului. Avem vinuri extraordinare, apreciate internațional, avem crame care arată superb, avem tot mai multe crame noi dezvoltate din fonduri guvernamentale sau europene... toate acestea trebuie promovate corespunzător pentru că industria vinului înseamnă mult mai mult decât consumul în sine. Iubitorii de vin călătoresc în lume pentru a cunoaște zone viticole noi și pentru a înțelege esența unui vin. Avem un potențial extraordinar. «Vinvest» face tot efortul pentru a promova turismul și pentru a propune direcții de acțiune și strategii care, puse în practică în colaborare cu autoritățile, să se transforme în ofertă turistică, deci în vacanțe extraordinare pentru public”, a mai adăugat ing. Lucia Pîrvu.

O activitate deosebit de importantă, care are loc cu câteva zile înainte de deschiderea salonului de vinuri, este Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice, ediția XII. 

Cele mai bune vinuri, din cele câteva zeci de probe înscrise, vor fi premiate. Juriul concursului este format din cei mai importanți degustători și oenologi români. 

Decernarea medaliilor va avea loc în cadrul „Vinvest”, în cea de-a doua zi a salonului, sâmbătă – 1 aprilie, de la ora 12. Publicul vizitator va avea astfel șansa de a afla care este cel mai bun vin național înscris în concurs, pe categorii de produse.

Cei interesați să participe la „Vinvest” sunt așteptați în zilele de vineri și sâmbătă între orele 10 – 20, iar duminică între 10 – 17, la Centrul Regional de Afaceri. 

Prețul unui bilet de intrare este de 20 de lei, bani pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar de vin cu emblema Vinvest, pe care îl poate folosi și în cadrul degustărilor din salon.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția XIV este un eveniment la care își aduc contribuția peste 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului Vinvest, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Județean Timiș. Din industria vitivinicolă, Cramele Anastasia sunt partener oficial, iar Cramele Hermeziu sunt partener național.

Ioana NICOLESCU