Sâmbătă, 14 ianuarie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Timiș (CJT), a fost numit noul președinte al instituției. După exercitarea procedurii de votare, un număr de 24 de consilieri județeni, din 36 prezenți, au fost de acord cu propunerea PSD-ului. Astfel, prin exprimarea votului secret, majoritatea a decis iar Călin Dobra este noul președinte al CJT.

Celelalte partide politice din cadrul CJT nu au făcut nicio propunere pentru funcția de președinte .

Funcția a rămas fără ocupant după  ce fostul  președinte CJT, Sorin Grindeanu, a fost numit prim-ministru al României.

„Cred că ar trebui să începem cu mulțumirile pentru votul acordat. Mulțumesc colegilor din Consiliul Județean care m-au votat, mulțumesc și celor care nu m-au votat. Acest vot «împotrivă» al unor colegi nu face decât să mă mobilizeze pentru a demonstra că împreună cu echipa de conducere de la nivelul Consiliului Județean, doamna Roxana Iliescu și domnul Titi Stancu, vom duce proiectele județului Timiș la îndeplinire. Avem o responsabilitate enormă și prin prisma funcțiilor pe care le ocupăm, dar  în mod special prin faptul că județul Timiș a dat premier țării și asta nu poate decât să ne mobilizeze.

Sunt câteva priorități importante, discutând pe sănătate, maternitatea, discutând pe ceea ce înseamnă centura de sud, Centrul Intermodal pentru Investiții. Dar, în momentul în care mă voi instala vă voi prezenta planul de atac al județului Timiș”, a declarat Călin Dobra. 

Călin Dobra a fost vicepreședint al CJT în mandatul trecut, 2012-2016. 

Ioana NICOLESCU