Noul președinte al Consiliului Județean Timiș (CJT), Sorin Grindeanu, a afirmat în prima conferință de presă de la instalarea în funcție, că lucrurile stau chiar mai rău decât păreau la o primă estimare făcută în ceea ce privește fondurile europene și exercițiul bugetar trecut. 

Conform spuselor sale, aproximativ 40 de milioane de euro nu au fost accesați, iar în momentul de față nu este depus nici un proiect pe Programul Operațional Regional.

„Ce spuneam în campanie, și anume lucrurile legate de fondurile europene și de tot ceea ce a însemnat exercițiul bugetar trecut, în raport cu această instituție, stau mai rău decât am crezut. 

Am avut o discuție destul de lungă cu domnul director Sorin Maxim, și mă refer doar la POR, la Programul Operațional Regional. Cuantumul e undeva în jur de 40 de milioane de euro pierduți de Consiliul Județean pe fostul exercițiu bugetar. Nu știu dacă «pierdute» e termenul cel mai corect sau «neaccesate». 

Lucrurile din păcate nu stau bine nici pentru noul exercițiu bugetar 2014-2020. Multe din măsuri au fost deschise, iar în acest moment, instituția, adică în speță Consiliul Județean, este eligibilă pentru a depune proiecte. Nici măcar un proiect nu este depus în acest moment pe ceea ce înseamnă Programul Operațional Regional, pe noul exercițiu bugetar 2014-2020. 

(…) Singura discuție, dar fără a se ajunge la stadiul de depunere de proiecte, este cea legată de infrastructură. Acolo este necesar un aviz al Consiliului Regional, unde sunt și celelalte trei județe din vestul României și unde s-a venit cu o propunere pe județul Timiș, fără a se merge mai departe: descărcare pe autostradă la Bethausen, descărcare pe autostradă la Șanovița, un drum care să iasă spre județul Arad pe la Cărpiniș, Satchinez, Bărăteaz, Variaș și un alt drum care de la intersecția cu deponeul de la Șag, cum mergi spre Parța, să se ducă până la Foeni”, a declarat Sorin Grindeanu, noul președinte al CJT.

 

Un nou proiect – drum de patru benzi de la Timișoara la Giarmata

 

Un nou proiect propus de președintele CJT pe fonduri europene prevede lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara – Giarmata, până la autostradă.

„În acest moment, cel puțin în ceea ce înseamnă descărcările și probabil inclusiv acest drum, am întrebat în Consiliului Județean care a fost fundamentarea și ce a stat la baza alegerii acestor trei viitoare proiecte pe infrastructură, dar nu am reușit să aflu. 

Nereușind acest lucru, va trebui să mergem pe repede-înainte, iar lucrurile se vor derula în această formă: lărgirea la patru benzi și descărcare de pe autostradă pe drumul județean de la Giarmata până la intrarea în Timișoara. Este un proiect eligibil pe POR, un proiect care în acest moment, din tot ceea ce mi-au spus specialiștii, dar vreau și fundamentarea acestor asigurări, este mult mai util decât celelalte. 

Așa că o primă schimbare va fi cea legată de descărcare și de drum pe patru benzi și intrare în oraș pe direcția Lipova, drumul județean, până la descărcarea existentă de la Giarmata”, a mai adăugat președintele CJT.

 

Modificări în organigrama instituției

 

Totodată, sub noua conducere, la CJT vor avea loc modificări ale organigramei, în special în ceea ce privește gestionarea proiectelor europene.

„În mod sigur vom umbla la organigramă, în mod sigur la tot ceea ce înseamnă partea de gestiune pe proiecte europene, care în acest moment e într-o zonă a ADETIM-ului. O să propunem o direcție de dezvoltare, care să înglobeze inclusiv managementul proiectelor în cadrul Consiliului Județean. (…) Eu cred că inclusiv din această formă de organizare s-a ajuns în forma pe care am prezentat-o. M-am uitat pe vreo 15 organigrame ale Consiliilor Județene din țară, a celor care au orașe poli de creștere, cum e și Timișoara. Absolut peste tot există direcții de dezvoltare care au în subordine proiectele europene”, a concluzionat  Grindeanu.

Conform spuselor președintelui CJT acest lucru va însemna desființarea ADETIM și preluarea angajaților în cadrul CJT.

Ioana NICOLESCU