Veşti bune pentru localităţile mici şi mijlocii de pe raza judeţului. În curând, vor beneficia de reţele de apă noi sau de modernizarea celor existente. Aquatim a reuşit să atragă fonduri POS în valoare de 150 de milioane de euro pentru perioada 2014-2020. Condiţia este ca localităţile ce doresc să beneficieze de sprijinul operatorului regional să aibă minimum 2.000 de locuitori şi să fie membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş. Contractul de servicii pentru „Asistență tehnică pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Timiș, în perioada 2014-2020” a fost semnat în 28 mai şi atribuit, în urma procedurii de licitație restrânsă, asocierii de firme Tractebel Engineering SA, Luca Way SRL, Acciona Ingenieria SA și Romcapital Invest SA. Valoarea contractului, fără TVA, este de 10.532.046,07 lei, din care 99% sunt fonduri nerambursabile (81,48% contribuție UE – Fondul European de Dezvoltare Regională și 17,52% contribuție națională – Bugetul de Stat), iar 1% este cofinanțare locală. În cadrul acestui contract se vor derula toate activităţile premergătoare lucrărilor de investiții.
Andreea VASILESCU