Pe scena Operei Naționale Române din Timișoara se va desfășura spectacolul „Don Giovanni”, operă în două acte de Wolfgang Amadeus Mozart, după un libret de Lorenzo da Ponte. Evenimentul va avea loc duminică, 10 februarie, cu începere de la ora 17.
Subiectul acestei opere este inspirat de o legendă spaniolă, apărută în evul mediu, despre Don Giovanni, un aventurier și un mare cuceritor de femei.

Piesa care a lansat mitul lui Don Juan (Don Giovanni) este „Seducătorul din Sevilla și oaspetele de piatră” ce îi aparține lui Tirso de Molina și a fost publicată în 1630 la Barcelona. Căpătând popularitate în Europa, subiectul acestei legende a servit drept sursă de inspirație pentru un mare număr de poeți și compozitori. Printre aceștia se află și Mozart, care, fascinat de această veche legendă, nu se opune tentației de a crea o operă în care îmbină tragicul cu comicul, divinitatea cu pământescul, creând o dramaturgie de contrast care i-a garantat succesul.

Premiera absolută a operei a avut loc la Praga, la „Ständetheater”, în 1787, sub conducerea
muzicală a compozitorului.


Ioana NICOLESCU