În această săptămână, pe scena Filarmonicii „Banatul” din Timișoara se vor desfășura două spectacole, un recital și un concert simfonic. 

Astfel, miercuri, 18 mai, începând cu ora 19, în sala Capitol a filarmonicii timișorene, va avea loc un recital susținut de artistul Roby Lakatos și ansamblul său din Budapesta. 

Vineri, 19 mai, tot în Sala Capitol, va avea loc un concert simfonic. Pe scenă vor urca Roby Lakatos din Budapesta și Ștefan Horvath, concertmaestrul orchestrei simfonice din Basel, Elveţia, care vor interpreta la vioară compoziții muzicale renumite. 

„Filarmonica «Banatul» ne oferă două concerte extraordinare şi satisfacţii deosebite, în special pentru cei ce iubesc muzica reginei instrumentelor — vioara. Datorită a doi violonişti formidabili, vom fi fermecaţi de resursele tehnice şi interpretative ale acestui instrument. Dramatismul muzicii simfonice s-a oprit săptămâna trecută cu ultima simfonie a lui Ceaikovski. Acum este timpul virtuozităţii, al aripilor fermecate ale corzilor viorii, al magiei arcuşului. Cei doi celebri violonişti sunt Roby Lakatos din Budapesta şi Ştefan Horvath, concertmaestrul orchestrei simfonice din Basel - Elveţia.

Dacă Roby ne rezervă surprize, nişte piese de mare virtuozitate, cum ar fi îndrăgitul «Monti Csárdás», restul fiind ascunse, Ştefan ne va interpreta Introducere şi Rondo Capriccioso de Camille Saint-Saëns şi Zigeunerweisen (Melodii lăutăreşti) compusă de Pablo de Sarasate.

Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, ţinând cont că cei doi interpreţi s-au născut unul în România iar altul în Ungaria, a programat, în afară de lucrările lor şi «Rapsodia nr. 1» de George Enescu şi «Rapsodia ungară nr.2» de Franz Liszt”, a relatat Mircea Tătaru în avancronica de concert. 

Ioana NICOLESCU