În vara anului 1951 s-a consumat în România unul dintre cele mai întunecate momente din anii de început ai regimului totalitar comunist. În noapte de Rusalii, numeroase familii din satele Banatului şi Olteniei, aflate în apropierea graniţei cu Yugoslavia, au fost ridicate şi duse într-o direcţie, pentru ele, necunoscută. Se zvonea că nu se vor opri până în Siberia.


Într-o noapte de iunie au năvălit în mai multe case ţărăneşti cufundate în somn, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi de securitate cu armele gata de tragere. Li s-a spus oamenilor să-şi ia strictul necesar şi să nu creadă cumva că se vor mai întoarce vreodată la vetrele lor. Unii năuciţi sau disperaţi, au făcut gesturi de împotrivire.
Nu au scăpat de deportare nici cei care erau în pragul morţii, fiind în suferinţă, în pat, nici copiii abia născuţi. În satele de la graniţa de vest a României, oamenii erau împinşi de la spate în camioane cu prelate verzi.
Soarta deportaţilor a fost hotărâtă cu un an înainte, când s-a dat un decret ce-i privea şi când a început în secret alcătuirea listelor. Pe aceste liste se regăseau cei numiţi de regimul comunist, chiaburi, oponenţii colectivizării, simpatizanţii lui Tito (liderul yugoslav aflat în opoziţie cu puterea de la răsărit, U.R.S.S.), membrii partidelor istorice şi care aveau rude plecate în străinătate, basarabenii şi bucovinenii stabiliţi în Banat.
Încărcaţi în vagoanele unor trenuri de marfă, deportaţii au fost lăsaţi în Câmpia Bărăganului, în plin câmp, sub cerul liber, prima lor noapte în deportare petrecând-o dormind pe haine sau în dulapurile culcate la pământ. Mai târziu şi-au încropit colibe din mobilă şi din covoare, apoi şi-au săpat bordeie care se umpleau cu apă când ploua, iar mai târziu şi-au ridicat case de pământ bătut, acoperite cu paie ori cu stuf. Astfel, în Câmpia Bărăganului, printre ciulini, au fost întemeiate 18 sate noi, adevărate lagăre de muncă forţată.


Şi anul acesta, asemeni altor ani, foştii deportaţi în Bărăgan au comemorat deportarea din noaptea de 18 iunie 1951. Evenimentul comemorativ, la 66 ani, a avut loc la Timişoara, în Parcul Justiţiei, loc ce a fost denumit de părintele Mitropolit al Banatului, Ioan, „Micul Bărăgan”, comemorarea fiind organizată de Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan Timișoara și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Filiala Timișoara. Au participat la acest moment comemorativ delegaţi ai deportaţilor din Bumbăcari, din Slobozia, Reşiţa, urmaşi ai deportaţilor, jurnalişti, elevi, invitaţi etc.


Cu ocazia acestei comemorări a fost lansată ediţia revăzută şi adăugită a volumului „Rusalii 51, fragmente din deportarea în Bărăgan”, autori, prof. Viorel Marineasa şi Daniel Vighi. Noua ediţie a cărţii se bucură de o grafică deosebită, părintele Mitropolit Ioan spunând, referindu-se la conţinutul acestui volum, că este „o carte din care curg lacrimi. În cartea aceasta nu veţi găsi cuvinte, ci lacrimi. Este o carte a lacrimilor, a suferinţei şi a durerii părinţilor şi fraţilor dumneavoastră”. În finalul momentului comemorativ ce s-a desfăşurta în faţa monumentului din Parcul Justiţiei, dedicat deportaţilor, părintele Mitropolit Ioan a distribuit volumul „Rusalii 51, fragmente din deportarea în Bărăgan”, autori, prof. Viorel Marineasa şi Daniel Vighi, elevilor prezenţi, în costume populare, la această comemorare. 


Comemorarea a fost marcată de o ceremonie religioasă de pomenire, parastas, săvârșită de un sobor de preoţi, condus de ÎPS Mitropolitul Banatului și Arhiepiscopul Timișoarei, Ioan Selejan, după care au fost rostite discursuri legate de tristul moment al dislocării, la 66 ani de la săvârșirea lui abuzivă de către autoritățile regimului totalitar.
La îndemnul părintelui Mitropolit al Banatului, Ioan, preot paroh Mircea Lăutaş, deportat în Bărăgan, a depus mărturia domniei sale despre acest trist moment: „Am fost deportat la 4 luni şi am revenit acasă la vârsta de 5 ani. Deci, copilăria, grădiniţa am făcut-o în Bărăgan şi, acolo, alături de părinţi şi de consăteni, de toţi care am fost deportaţi, am trăit suferinţa înstrăinării de pământul natal, de casa natală, de oamenii din sat, de rudele care au rămas în sat, crescând între ciulini şi soarele necruţător al Bărăganului”.


În discursul domniei sale, Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, domnul Petru Mirciov, a rostit: „Astăzi ne-am adunat aici, ca în fiecare an, să comemorăm 66 de ani de la deportarea în Bărăgan. Ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat atunci pentru că aţi fost victimele acelui act odios al regimului comunist care a dorit exterminarea noastră fizică şi psihică pentru ca astfel, prin jertfa noastră, ei să poată să construiască regimul comunist, să poată să colectivizeze agricultura, noi fiind un exemplu pentru cei rămaşi, pentru că arătau cu degetul, dacă voi nu ascultaţi ce vă zicem noi să faceţi, Bărăganul este mare, este imens şi puteţi să mergeţi şi voi acolo”.


Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, domnul Octav Bjoza, a rostit următoarele în discursul domniei sale: „Este un moment de referinţă pentru noi, de fiecare dată când ne revedem aci, dar şi un moment de tristeţe, pentru că an de an constatăm că suntem din ce în ce mai puţini. Mulţumesc celor care, prin modestele lor posibilităţi, reuşesc, totuşi, an de an să păstreze vie această flacără a recunoştiinţei, o flacără prin care noi comemorăm acele victime rămase undeva acolo, departe, undeva la doi metri sub pământ. (...). Osemintele lor au rămas acolo şi, după cum aveam să constat de-a lungul anilor, erau vreo 20 de morminte după vreo 5 ani, 15 morminte după alţi cinci ani, 10, după alţi cinci, probabil că acuma sunt înghiţite de ciulinii Bărăganului”.


Domnul Ignaz Fischer, Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în U.R.S.S., filiala Timişoara, a rostit următoarele la momentul comemorativ: „Când am fost copii, am frecventat şcoala. Mulţi dintre ei s-au mulţumit cu şapte clase. Alţii au absolvit şi liceul, şi alţii diferite facultăţi. Au devenit ingineri, medici, profesori, preoţi sau au ocupat alte funcţii importante. Dumneavostră, care aţi fost în Bărăgan şi cei care au fost deţinuţi politici şi noi care am fost deportaţi în Uniunea Sovietică, noi am absolvit cea mai grea şcoală aici pe pământ: şcoala suferinţelor. Cum a arătat această şcoală? Parcă noi am fost strămutaţi într-un câmp de spini. Şi aşa a şi fost. Noi am fost privaţi de libertate. Drepturile noastre, drepturile omului au fost călcate în picioare. Noi am fost forţaţi să facem munci grele şi mulţi dintre dumneavoastră au fost mulţi ani în închisoare. Deci, aşa a fost. Noi am fost în şcoala suferinţelor”.


Sosită, cu o delegaţie din judeţul Caraş-Severin, la Timişoara pentru această comemorare, doamna Cornelia Fetea, preşedinte a Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan şi a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Caraş-Severin, a rostit următoarele la momentul de comemorare: „Undeva în stepa Bărăganului la un ţăruş, ţăruş care a reprezentat adresa noastră vreme de cinci ani, acolo am crescut. Am ajuns sub cerul liber. Cerul liber, roua dimineţii, soarele torid, gerul, crivăţul, pe toate le-am înfruntat. Am crescut în bordeie, iar în patul nostru săreau broaştele. La uşa bordeiului era un căţel (un şobolan), căţelul pământului (aşa ziceau localnici), care ne-a speriat copilăria. Nouă ni s-a furat copilăria, ni s-a furat tinereţea, ni s-a furat viaţa, averea şi puterea şi tot. (...). Noi am cunoscut puterea absolută a conducătorilor de atunci care erau fanatizaţi şi cruzi, abrutizaţi, cu ură mare împotriva noastră. Vreau să vă spun că toată averea noastră şi agoniseala noastră a fost de multe generaţii. Şi ce vină am avut? Vina că au fost părinţii noştri, harnici ţărani gospodari, fruntaşii satelor. Noi am fost condamnaţi într-un lagăr de exterminare, fără niciun fel de vină, fără nicio judecată, fără nicio apărare. Acolo ne-au rămas, în Bărăgan, fraţii noştri, bunicii noştri, cei pe care noi nu trebuie să-i uităm”.


Prezent la comemorarea din acest an, domnul Adnagi Slavoliub, reprezentant în Parlamanetul României a Uniunea Sârbilor din Banat, a cărui mamă a fost deportată în Bărăgan, a transmis celor prezenţi la acest moment, următoarele: „Aţi fost deportaţi, a fost o mare nedreptate care vi s-a făcut, pentru simpla şi singura vină că aţi fost mai harnici şi mai chibzuiţi, într-un cuvânt, mai destonici decât alţii. Ca urmaş al unei familii deportate în Bărăgan, vă pot spune că vom păstra vie amintirea nedreptăţii care aţi suferit-o, pentru ca alţi oameni care ajung vremelnic la conducerea societăţilor să nu repete această nedreptate.Vă doresc multă sănătate şi putere!”


ÎPS Mitropolitul Banatului și Arhiepiscopul Timișoarei, Ioan Selejan, a transmis mesajul său de îmbărbătare deportaţilor aflaţi în comemorare: „Iubiţi Fraţi şi Surori, sunteţi Cărţile Viii de Istorie a neamului nostru românesc. Deschideţi aceste Cărţi Viii şi citiţi din ele, rostiţi din ele tinerei generaţii, să vadă ce înseamnă o societate din care întâi a fost alungat Dumnezeu. Să ştiţi că nu numai Frăţiile Voastre aţi fost deportaţi în Bărăgan. Comuniştii l-au deportat şi pe Hristos în Bărăgan. Trebuie să ştie toată lumea ce înseamnă o societate fără Dumnezeu. Să-l deportezi pe Hristos în Bărăgan. Să-i deportezi pe credincioşii Lui, pe fiii Lui, pe prietenii Lui, pentru că Hristos spune despre sfinţii Săi, că sunt prietenii Lui. Frăţiile Voastre, care sunteţi aici, aţi fost şi rămâneţi prieteni ai lui Hristos şi deportaţi cu Hristos în Bărăgan. Acolo a fost deportată şi Maica Domnului care v-a ocrotit. De aceea v-aţi întors, aşa cum se întorc mereu primăvara păsările călătoare. V-aţi întors la cuiburile casei părinteşti şi v-aţi întors pentru că a fost cu Frăţiile Voastre, Hristos şi Maica Domnului şi v-a ocrotit acolo, în acea robie amară, aşa cum a suferit şi Poporul lui Israel, dus şi el în robie. Dumnezeu să vă ocrotească pe dumneavostră, familiile şi nimeni să nu vă mai lege graiul şi, până veţi pleca în altă lume, spuneţi şi mărturisiţi, citiţi din cartea vieţii Frăţiilor Voastre. S-au scris multe cărţi, dar cele mai importante cărţi sunt acelea scrise în inimile Frăţiilor Voastre. Deschideţi cartea suferinţei, să citescă din ea cei ce iubesc ţara şi neamul acesta şi cred în Bunul Dumnezeu!” 


La finalul comemorării, preşedintele A.F.D.B., domnul Petru Mirciov, a mulţumit părintelui Mitropolit Ioan „pentru cuvintele sale, pentru că este întotdeauna alături de noi şi ne îmbărbătează chiar şi numai cu prezenţa dânsului”, a mulţumit „Preacucernicilor Părinţi care au participat la acestă slujbă pentru pomenirea morţilor noştri din Bărăgan” şi a invitat pe toţi cei care au fost deportaţi în Câmpia Bărăganului, de faţă la acest moment comemorativ, să se deplaseze la „Grădina Bănăţeană”, unde să depene amintiri despre acea perioadă tristă din viaţa familiilor lor.


Cornel Seracin