Victor Neumann este cel mai important istoric și filosof al culturii din Banat, din România zilelor noastre. Studiile gimnaziale și liceale le-a absolvit la Ineu (județul Arad). A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este licențiat în istorie și științe sociale (1976) cu o teză despre contribuția periodicelor de limbă română, maghiară și germană la afirmarea istoriografiei din Transilvania în secolul al XIX-lea. Coordonatorul tezei a fost prof. dr. Pompiliu Teodor. La Universitatea din București, Facultatea de Istorie, și-a finalizat studiile doctorale în 1992 cu teza intitulată „Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est (1750-1850)”, coordonator acad. Răzvan Theodorescu. A urmat studii postdoctorale la universități și institute din București, Berlin, Bonn, Paris, Viena, Budapesta, Amsterdam-Wassenaar, Washington, D.C. sub îndrumarea lui Paul Cornea, Alexander Scheiber, Domokos Kosáry, Clemens Heller, Maurice Aymard, Reinhart Koselleck.
După absolvirea facultății a fost muzeograf la Muzeul Golești (1976) și la Muzeul Banatului din Timișoara (1977-1980). În perioada 1981-1985 a fost profesor de liceu la Timișoara. După 1989 a fost consilier al ministrului culturii (1990-1992), cercetător științific principal la Institutul de Teorie Socială al Academiei Române din București (1992-1994), Institutul Intercultural din Timișoara (1994-1996), Institutul de Științe ale Educației din București (1996-1998), conferențiar (1998) și profesor (2001 până în prezent) titular la Universitatea de Vest din Timișoara, cercetător științific principal I, Institutul de Studii de Istorie și Cultură a Banatului Academia Română, Filiala Timișoara (2008 până în prezent).
Este cofondator – împreună cu profesorul Armin Heinen de la Universitatea din Aachen – și director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este colaborator periodic al revistelor culturale românești „Orizont” (Timișoara), „Timpul” (Iași), „Observator Cultural” (București), „Revista 22” (București), „Dilema”/ „Dilema Veche” (București), „Apostrof” (Cluj-Napoca), „Idei în Dialog” (București), „Altitudini” (București) etc., publicând peste 500 de articole. A primit premii și distincții pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică și de cercetare.
Academia Română i-a conferit Premiul „A.D. Xenopol” pentru volumul „Tentația lui Homo Europaeus.
Geneza spiritului modern în Europa centrală și de sud-est”. Președenția României i-a conferit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler pentru promovarea tradițiilor culturale specifice fiecărei comunități etnice, a valorilor autentice ale artei universale și pentru crearea unui spațiu de exemplară conviețuire de civilizație românească.
În 2005, Primăria Municipiului Timișoara i-a acordat Diploma de Excelență pentru promovarea imaginii Timișoarei. În 2010,  Universitatea de Vest din Timișoara i-a acordat Diploma de Excelență pentru promovarea proiectelor de cercetare internațională.
Profesorul Victor Neumann a publicat mai multe cărți în limba română, printre care amintim „Istoria României prin concepte”, coordonatori: Victor Neumann și Armin Heinen, Editura Polirom, 2010, „Ideologie și Fantasmagorie. Perspective comparative asupra gândirii politice în Europa Est-Centrală”, Editura Polirom, Iași, 2001, „Tentația lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est”, Editura Științifică, București, 1991, „Neam, Popor sau Națiune? Despre Identitățile Politice Europene”, Editura Curtea Veche, București, 2003, „Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice”, Editura Amarcord, Timișoara, 1996, „Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Oriental-
Centrale”, Editura Atlas – Du Style, București, 1999 etc. Dintre publicațiile în limbile de circulație mondială, amintim lucrările: „Essays on Romanian Intellectual History”, Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 2008, „Between Words and Reality: Studies on the Politics of Recognition and Changes of Regime in Romania”, Council for Research of Values and Philosophy – The Catholic University of America, Washington, D.C., 2001, „Conceptually Mystified: East-Central Europe Torn Between Ethnicism and Recognition of Multiple Identities”, Enciclopedică Publishing House, Bucharest, 2004 etc.
Din experiența națională și internațională (didactică si de cercetare) a profesorului Victor Neumann, amintim aici: cercetător științific între 1995-1997 – Bursa N.A.T.O. de cercetare cu tema „Educația civică și drepturile omului într-o perspectivă multiculturală. Cazul României”; 1-30 aprilie 1999 - Profesor invitat (Visiting Professor) la 12 universităţi si colegii din S.U.A.: State University of West Georgia; Emory University; Atlanta University of  Georgia, Athens; Georgia College and State University, Milledgeville; East Georgia College, Swainsboro; Georgia Southern University, Statesboro; Valdosta State University, Valdosta; Albany State University, Albany; Georgia Southwestern State University, Americus; Columbus State University, Columbus; grant acordat de The National Endowment for Humanities and Soci al Sciences, Washington, D.C. (SUA); iunie - iulie 1993 Cercetător știinţific invitat – bursier al International Research and Exchanges Board (IREX), Washington, D.C., S.U.A.; 5-23 iulie 1999 -  Profesor invitat (Visiting Professor) la Central European University, Budapesta, (Ungaria), Școala de vară: „Jews and Nationalism in the Modern Era”; iunie - septembrie 1999 Cercetător știinţific invitat, École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, Franţa.Tema cercetării: Comunism și fascism în România. O perspectivă comparativă; decembrie 2006 Profesor invitat, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Colegiul Naţional de Apărare, Bucuresti. Curs intensiv postuniversitar: Ideea de naţiune la români, sec. XVIII – XXI; octombrie 2005, Profesor invitat, Universitatea Naţională de Arte, București. Curs postuniversitar, program master. Cursul: Cultura română în context european (sec. XIX - XX); iulie 2004 Profesor invitat  (professeur invitée), Université d’Angers, France, Facultatea de Litere, Limbi și Stiinţe Umaniste etc.
În prezent, Victor Neumann este  profesor de istoria modernă a României și istoria modernă a Europei la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, director al Muzeului de Artă din Timișoara.


- Cine sunteţi dumneavoastră domnule Victor Neumann? Ce istorie a numelui purtaţi?

- Sunt un om al locului acestuia. Timișorean și bănățean deopotrivă. M-am născut la Lugoj, ambii părinți fiind, la rândul lor, lugojeni. Studiile medii și universitare le-am urmat la Ineu și la Cluj. Cele doctorale, la București, iar cele postdoctorale la Paris, Bonn, Viena, Wassenaar-Amsterdam, Washington, D.C. Sunt un istoric român, un intelectual cu o orientare cosmopolită, un patriot care nu face paradă de sentimente.
Numele pe care îl port provine de la tatăl meu, Andrei Neumann, un om admirabil, un eminent intelectual, provenind dintr-o familie central-europeană și a cărei condiție socială a fost una burghezo-aristocratică. Școlile gimnaziale, liceale și universitare le-a urmat la Lugoj, Timișoara și Praga. Cele trei limbi și culturi – germana, româna și maghiara –, însușite perfect, și-au pus amprenta asupra personalității sale. Absolvent al Liceului Izraelit din Timișoara – unul dintre liceele de mare prestigiu ale Timișoarei interbelice –, Andrei Neumann știa limba ebraică, era inițiat în iudaism, istorie și cultură evreiască. Citise marii creatori de literatură română, maghiară și germană în original. Mama mea, Ana-Cătălina Gherban (pentru cei apropiați, Ecaterina sau Catița) provine dintr-o familie creștin-ortodoxă de limbă română din Banatul de altădată. Urmase cursurile școlii Notre Dame din Lugoj. Alături de româna maternă, vorbea foarte bine germana și maghiara, având o disponibilitate excepțională pentru lectură, pentru a înțelege și a cuprinde cu mintea și cu sufletul diversitatea expresiilor comunitar-lingvistice și religioase din Banatul Timișoarei. În fapt, părinții mei reflectau trăsăturile multi- și interculturale ale familiilor Banatului istoric, o identitate regională. Pentru cei ce nu sunt familiarizați cu istoria și patrimoniul social-cultural al regiunii, trebuie spus că Banatul a excelat prin  interferențele Europei catolice cu Bizanțul, prin moștenirile otomane și austriece, prin amalgamarea valorilor civilizaționale în care, între altele, definitorii fuseseră familiile mixte româno-sârbe, germano-maghiare, româno-germane, maghiaro-sârbești, precum și apropierea creștino-iudaică.

- Ce v-a determinat să alegeţi istoria ca domeniu de studiu? Ce vă amintiţi din anii studenţiei? Aţi avut în vedere, când v-aţi ales profesia de istoric, dat fiind acei ani în care istoria era subordonată politicii totalitare, să aduceţi, ca tânăr istoric, ceva nou în istoriografia românească? Ce ne puteţi spune despre primele dumneavoastră scrieri ca istoric?

- La început a fost o atracție sentimentală, o curiozitate de copil și de adolescent pentru personajele, personalitățile și faptele trecutului românesc și european. Studenția mea la Cluj a fost una frumoasă. Am avut condiții foarte bune de studiu, amfiteatre, săli de seminar, biblioteci, cantine și mâncare bună și mai ales profesori excepționali. Unii dintre profesori fuseseră reperele noastre umane și intelectuale. În anii 1972-1976, când am urmat cursurile Facultății de Istorie-Filozofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” avea deja o vechime de o sută de ani, un statut academic de nivel european, o organizare respectând criteriile instituțiilor de învățământ superior moștenite de la generațiile precedente. Universitatea clujeană coopera și atunci cu instituții similare din Germania, Austria, Franța, Marea Britanie, Ungaria, Italia, SUA. În scurta perioadă de relaxare a regimului comunist – 1968-1974 –, unii dintre profesorii noștri fuseseră la studii în străinătate, avuseseră ocazia să predea în universități importante din Europa de Vest sau din Statele Unite ale Americii. Ca student, fusesem fascinat de cursurile de istorie și istoriografie ale lui Pompiliu Teodor și Camil Mureșanu, de expunerile lui Imreh István, de conferințele, seminariile și îndrumările științifice ale lui Samuel Goldenberg, de cooperarea cercetătorilor Viorica Pervain, Ioan Dani, Konrad Gündisch. Cu toții aveau un farmec aparte, cu toții contribuiseră la prestigiul facultății și al universității. Îmi aduc aminte cum amintiții cercetători ai Institutului de Istorie situat pe str. Napoca nr. 10 îmi deschideau ușa la orice oră, își făceau timp să discute cu mine orice temă de istorie, să mă ajute în studiul documentelor și în pregătirea tezei de licență. Îmi erau foarte dragi și, recunosc, atitudinea lor m-a marcat atât în cursul pregătirii, cât și de-a lungul activității profesionale de aproape patru decenii.
Sub regimul comunist, atunci când o mare parte dintre ideile și interpretările proprii erau cenzurate, când libertatea de expresie era considerată un delict, nu era simplu să te formezi ca intelectual în sensul academic al noțiunii. Istoria, filosofia, sociologia sunt discipline de studiu ce au motivații, observații și concluzii posibil de ideologizat. Cei ce le profesau aveau deseori dificultăți în a se desprinde de condiția de simpli propagandiști ai regimului politic aflat la putere. Cât despre mine – un tânăr ce întârziase să ia contact cu realitățile social-politice –, ieșirea din starea de naivitate ori din aceea idealistă ce mi-o cultivase studenția fusese dificilă. Din aceeași pricină, dificilă a fost integrarea în instituțiile în care intenționam să-mi dezvolt aptitudinile de cercetător, de viitor istoric. După anii frumoși de facultate de la Cluj, parcursesem un drum întortocheat, trecând prin mai multe instituții de învățământ și de cultură situate în localități din nordul, sudul și vestul României. Provocările și supărările au fost numeroase, unele dintre ele derivând din absența bunului simț. Altele, din atitudinile unor colegi deprinși cu dublul limbaj și cu manipulările specifice unui regim totalitar. În fine, de câteva ori am avut neșansa să întâlnesc directori orgolioși ori plini de prejudecăți, conducând instituțiile după bunul plac sau prin intrigi. Fusese o perioadă ce mi-a răpit o parte din timpul de lucru, dar neavând alt mijloc de existență decât modestul salariu, făcusem efortul de a supraviețui. Au fost și momente în care am rămas și fără serviciu și fără salariu, ceea ce era un abuz greu de imaginat, instrumentat chiar de regimul comunist. Merită să amintesc aici doar că, în pofida condițiilor deloc favorabile creației din acei ani, am continuat să cercetez și să scriu.  

- Ce schimbări consideraţi că ar fi fost necesare în educaţia românească şi în cercetarea istoriei după 1989, astfel încît la această oră ele să fie în acord cu educaţia şi cercetarea din statele avansate ale Uniunii Europene?

- Istoricii – chiar și cei deprinși în a face o bună și corectă cercetare în arhive și biblioteci, în a scrie un articol, studiu sau carte – erau o pradă ușoară pentru ideologii de profesie ai regimului trecut. Descrierile parțiale ori chiar falsificarea faptelor se petrecea pe fondul în care istoricul nu avea deprinderea de a pune întrebări, a analiza critic izvoarele, a căuta răspunsuri plauzibile, a formula argumente. În asemenea condiții, el devenea tributar formulelor ideologice, sloganurilor comuniste sau comunist-naționaliste. Istoria partidului, dar și istoria națiunii trebuia să fie unice, agreate de conducerea partidului. Se întâmpla ca indicarea temelor, a comentariilor și a ideilor conținute să rămână în seama instituțiilor universitare sau a Academiei. În situația în care  îndrumarea și verificarea era în mâinile unui autentic universitar, a unui savant, existau și breșe, modalități de a scăpa de atenta supraveghere a cenzurii. Nu se întâmpla foarte des, dar se întâmpla să întâlnești istorici, filologi, etnologi, scriitori al căror interes era unul științific, profesional. Ceea ce mi s-a părut a fi fiind esențial și atunci și după 1989 era să înveți să gândești. A fi liber înseamnă să gândești cu propria ta minte. Această orientare e iluministă, una de care nu ne putem dezice deîndată ce ne propunem să examinăm trecutul și prezentul, societatea și politica, religiile și simbolurile. Și în trecut, și acum, atenția pentru lecturi temeinice, pentru autori și cărți de referință aparținând culturii românești și universale, multe ore petrecute în sălile de lectură ale bibliotecilor ori la masa de scris de acasă, te apropie de teme importante, te conduc în direcția adevăratei cunoașteri. Aceasta nu are nimic în comun cu ideologiile la modă sau cu acelea inventate de unii spre a-i manipula sau a-i domina pe alții.

- Ce ne puteţi spune despre ştiinţa contemporană a istoriei? Care sunt tendinţele orientării ştiinţei istorice în lumea globalizată de astăzi?
 
- Aidoma altor discipline umaniste și social-politice, după al doilea război istoria a beneficiat de multiple înnoiri metodologice. De unde și îmbogățirea sau schimbarea perspectivelor de investigare și interpretare. Astăzi este cu totul insuficient să te preocupe doar adunarea faptelor și descrierea lor într-o ordine cronologică. Interesul istoricului vizează omul, descoperirea identității lui, a valorilor/principiilor care l-au format, a culturii sale comportamentale. Marc Bloch spunea că „realitatea umană este enormă și pestriță” și că acesteia trebuie să-i acordăm atenția noastră spre a o descifra. Cum? Făcând efortul de a înțelege și aceasta pentru că niciodată nu înțelegem destul. Istoricul nu este o mașină de înregistrat și reprodus date, nume, cifre. Chiar și atunci când se rezumă să povestească, el descoperă, analizează, problematizează. Trebuie să-i dăm dreptul istoricului de a selecta,  a compara, a invoca diferențele și asemănările dintre evenimentele unui timp și ale altui timp, cele venind dintr-un spațiu și cele născute într-altul. Dreptul de a interpreta.         

- Cu ce proiecte aţi dobândit funcţia de director al Muzeului de Artă din Timişoara? Ce v-aţi propus să schimbaţi în Muzeu, odată cu preluarea funcţiei de director? Aţi avut în vedere, atunci când aţi întocmit proiectele pentru Muzeul de Artă, să fiţi un continuator al maestrului Aurel Ciupe în funcţia de director de Muzeu?

- Muzeele lumii sunt instituții dinamice, instituții de cultură care adună, conservă și pun în valoare obiectele de patrimoniu, arheologice, istorice, artistice, etnografice. Expozițiile permanente și temporare sunt menite să atragă și să formeze publicul. În fine, muzeele au și serioase preocupări de cercetare și publicare a rezultatelor cercetărilor.
Acestea sunt câteva aspecte pe care le-am avut în vedere în momentul în care am elaborat proiectul managerial. Dintotdeauna am considerat că Muzeul de Artă Timișoara, muzeele în genere, trebuie și pot să devină instituții reprezentative în viața culturală, dar și în cea educațională și științifică dintr-un oraș, dintr-o regiune. M-am gândit cât de important este pentru România să acorde interes muzeografiei, promovării unor repere umaniste fundamentale. Mi-a plăcut și am apreciat ideea lui Aurel Ciupe, aceea de a conferi Muzeului Bănățean și statutul de institut de cercetare. La mijlocul secolului trecut, perspectiva lui fusese una de avangardă.
Astăzi, muzeografia internațională arată că o atare direcție este nu doar foarte bună, dar și obligatorie deîndată ce intenționăm să fim exponenții unei viziuni culturale, una formatoare a publicului.

- De la preluarea funcţiei de director al Muzeului de Artă, cum a decurs colaborarea cu artiştii vizuali, cu lumea artei din Banat şi din ţară? Dacă ar fi să întocmiţi un raport al activităţii depuse de dumneavoastră în funcţia de director al Muzeului de Artă din Timişoara, după un an de mandat, ce ne-aţi putea spune?

- Am avut satisfacția de a coopera cu mulți artiști din Timișoara și din țară, cu galeriști și istorici de artă români și din diverse țări europene. Am organizat câteva expoziții-eveniment care au evidențiat potențialul Muzeului de Artă Timișoara. Voi aminti aici expozițiile temporare Sigmar Polke, Dana Constantin-Marcel Bunea, Florica Prevenda, Ștefan Câlția. Începând din luna decembrie 2014 și până în luna martie 2015 avem deschisă expoziția de gravuri Rembrandt, cea mai mare și mai importantă expoziție de gravuri a marelui artist. Unică în lume! E acesta rezultatul contractului încheiat de Muzeul de Artă Timișoara cu Galeria Euro Art din Luxemburg, cu reprezentantul acesteia, domnul Thomas Emmerling. E rezultatul interesului nostru de a dezvolta relațiile internaționale și de a introduce muzeografia timișoreană și românească în circuitul instituțiilor de profil din Europa.
În altă ordine, am fost foarte vizibili în viața culturală prin implicarea în calitate de coorganizatori în evenimentul „Noaptea Europeană a Muzeelor”, moment în care ne-am bucurat de un mare succes de public: pe parcursul a șapte ore, Muzeul de Artă Timișoara a fost gazda a 5.000 de vizitatori. Apoi, de un real succes au fost expozițiile proprii ale muzeului. Prin efortul și profesionalismul a două dintre muzeografele noastre, Dorina Pârvulescu și Elena Miklosik, a fost deschisă expoziția permanentă de artă laică și bisericească bănățeană. Mulțumită muzeografului Marius Cornea s-a organizat expoziția temporară dedicată artei timișorene interbelice. Alte expoziții ale Muzeului au avut în prim plan creațiile Grupului 111, respectiv Sigma, prezentate la București și Cluj cu ocazia unor târguri internaționale de artă. 
În sfârșit, trebuie spus că Muzeul de Artă Timișoara a inițiat un important simpozion național dedicat artei, societății și culturii României interbelice, simpozion onorat de 30 de colegi din toată țara. Rezultatele acestuia au fost valorificate în revista de specialitate „Euroregionalia”, al cărei prim număr dă seamă asupra preocupărilor și rezultatelor muncii științifice patronate de instituția noastră.

- Ce proiecte se vor derula în Muzeul de Artă din Timişoara în anul 2015?

- Vom avea trei expoziții excepționale de litografii semnate de Marc Chagall, Salvador Dali și Pablo Picasso, toate în cooperare cu amintita galerie din Luxemburg.
Pregătim o expoziție a lui Dan Perjovschi, unul dintre cei mai fecunzi și mai inovatori artiști români contemporani.
Primim vizita unor specialiști de la Berlin ce vor contribui la reorganizarea expoziției de artă contemporană a Muzeului, ceea ce ne va apropia de metodele de expunere și de orientarea muzeografică internațională. Mulțumită colaborării cu doamna profesor Ileana Pintilie, dorim să deschidem în luna noiembrie o nouă și reprezentativă expoziție cu opera lui Ștefan Bertalan, un creator timișorean de talie națională și internațională, fondator al Grupului 111 și al Grupului Sigma. Nici cercetarea și nici conferințele nu vor sta mai prejos. Împreună cu Centrul de Studii Avansate în Istorie al Universității de Vest, cu susținerea Consiliului Județean Timiș și a Primăriei Timișoara, vom găzdui și vom coordona cea de-a 18-a conferință internațională de istorie conceptuală, conferință la care vor lua parte istorici și istorici de artă, sociologi, lingviști, filozofi și politologi din peste 100 de mari universități ale lumii. Nu vor lipsi concertele, dar și alte proiecte foarte frumoase, pe care sperăm ca cititorii ziarului „Timișoara” să le descopere frecventând constant instituția noastră.

- Vă rugăm să transmiteți un mesaj cititorilor săptămânalului Timișoara.

- Le doresc tuturor un călduros „La Mulți Ani!”, atașament față de spiritul ziarului și de orientarea lui pluralist-democratrică. Am speranța că cei ce citesc ziarul vor continua să susțină deschiderea intelectuală și înțelesul multi- și intercultural ce a călăuzit publicația încă de la începuturile ei. Aceasta cu atât mai mult cu cât cititorii știu că o solidă cultură locală sau regională poate și trebuie să joace un rol fundamental în viața concetățenilor noștri, dar și în procesul integrării europene a României. Prin urmare, cred, nu este o întâmplare faptul că ziarul „Timișoara” a devenit o referință incofundabilă a istoriei recente a orașului și a țării. 
A consemnat Cornel SERACIN